More


    Regal de colinde şi port popular în Ţara Oaşului

    =

    datini01

    Purtați de gândul de a pune în lumină tradițiile, duminică a avut loc la Negreşti-Oaş cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă. Evenimentul a fost organizat de Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Casa Orăşenească de Cultură Negreşti-Oaş, Muzeul Ţării Oaşului, în colaborare cu Consiliul Județean și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare. La eveniment au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, fostul ministru Ovidiu Silaghi, respectiv – în calitate de gazdă – primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca.

    Păstrarea tradiţiilor, o prioritate
    Prin organizarea Festivalului Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă, organizatorii şi-au propus să crească gradul de implicare a tinerilor, şi nu numai, în activităţi privind păstrarea şi conservarea tradiţiei populare şi, totodată, să încerce o promovare „altfel” a acestor tradiții, a potențialului turistic al zonei, contribuind astfel şi la îmbunătățirea imaginii de țară şi la creșterea atractivității turistice. “Vă mulţumesc, dragi colindători, veniţi din toate colţurile judeţului, din Maramureş şi, bineînţeles, de dincolo de Tisa, de la fraţii noştri din Ucraina, şi de peste Prut, din Moldova, pentru că ne încântaţi sufletul cu aceste minunate colinde şi ne faceţi cunoscute tradiţiile în întreaga ţară şi peste hotare”, a precizat primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurelia Fedorca.

    Eveniment susţinut de Autoritatea Naţională pentru Turism
    În anii trecuți, festivalul a fost organizat în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, astfel încât a căpătat plus valoare și a crescut în calitate. Și în acest an, Festivalul Datinilor şi Obiceiurilor de Iarnă de la Negrești-Oaș, din Țara Oașului, se află pe lista evenimentelor promovate de Autoritatea Națională pentru Turism.

    Floare Finta, cetăţean de onoare al Negreştiului
    Seria manifestărilor a debutat sâmbătă, cu primirea grupurilor de colindători din Ucraina și Republica Moldova. Evenimentul a continuat duminică, de la ora 11.00, atunci când oaspeţii şi gazdele au participat la sfânta liturghie, iar de la ora 12.00 a avut loc parada colindătorilor, pe traseul Catedrala Ortodoxă – Primăria Negreşti-Oaş – strada Victoriei – spre Muzeul în aer liber al Ţării Oaşului. De la ora 12,30 a avut loc deschiderea oficială a festivalului, cu momentul de decernare a titlului de “Cetăţean de onoare al oraşului Negreşti-Oaş” Floarei Finta – care deţine titlul de Tezaur Uman Viu. “Această manifestare, acest festival, nu ar fi atât de frumos, dacă nu am avea alături de noi pe cea care ne-a învăţat să preţuim datinile, obiceiurile, şi cea care ne învaţă în fiecare zi să le ducem mai departe”, a declarat Aurelia Fedorca.

    Moment de reîntregire a familiei şi comunităţii
    Edilul şef negreştean a ţinut să sublinieze faptul că Sărbătorile de Iarnă reprezintă pentru oşenii plecaţi la muncă în străinătate un moment în care se reîntorc în sânul familiei, iar festivalul de duminică a reprezentat un bun prilej de a sărbători, împreună, întreaga comunitate a Ţării Oaşului. “Sigur că, la final de an, este un moment de bilanţ, în care analizăm ce este bine şi ce este rău, dar cel mai important este momentul în care se reîntregeşte familia pentru a celebra viaţa şi iubirea. De aceea doresc să le spun tuturor negreştenilor <<Bine v-aţi reîntors, dragi negreşteni>> care vă duceţi veacul peste graniţe. Ştiu că v-a fost dor de noi, dar şi nouă ne-a fost dor de voi. Eu, personal, cunosc sentimentul, pentru că ambele fete îmi sunt plecate afară. Eu vă felicit pentru tot ce faceţi acolo, pentru modul în care munciţi, pentru că daţi valoare lumii şi Europei. Şi vrem să vă asigurăm că noi, cei de acasă, vom face lucrurile astfel încât atunci când vă reîntoarceţi să le găsiţi aşa cum vă doriţi”, a conchis Aurelia Fedorca.

    negresti02

    Autorităţile, alături de oşeni
    Prefectul Eugeniu Avram a ţinut să remarce şi să felicite modul în care autorităţile locale şi judeţene s-au implicat în reuşita festivalului. “Eu aş dori să felicit conducerea Primăriei şi Consiliul Local Negreşti-Oaş şi conducerea Consiliului Judeţean pentru faptul că nu s-au rezumat doar la sprijinirea acestui eveniment ci pentru că s-au implicat în mod direct să reuşească”, a spus Eugeniu Avram. Europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu le-a urat sărbători fericite oşenilor şi a precizat că: “Am o datorie de făcut. Adineauri am vorbit cu domnul Iliescu (fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, n.red.) şi a aflat că sunt aici. Dânsul are rădăcini în Maramureş, nu departe, şi m-a rugat să vă transmit sărbători fericite”.

    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, i-a felicitat pe oşeni pentru modul în care au înţeles să îşi păstreze tradiţiile. “De fiecare dată când vin în Ţara Oaşului vin cu mare bucurie. Simt cât de frumos ştiu oşenii să primească musafirii, cât de frumos ştiu să îşi preţuiască obiceiurile şi tradiţiile. Şi tocmai acest eveniment ne vorbeşte despre oameni, ne vorbeşte despre locuri, ne vorbeşte despre tot ce avem noi mai bun, mai frumos, poporul român, identitatea noastră culturală, straiele strămoşeşti, dansul, cântecul. Într-un cuvânt: tradiţiile”, a conchis Adrian Ştef.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img