More


    Volumul “Pietre de Hotar Românesc”, lansat ieri la Satu Mare

    =

    lansare

    După capitală, Satu Mare a devenit al doilea municipiu din țară care a găzduit lansarea cărții “Pietre de Hotar Românesc”, editată sub egida Ordinului Militar de România. Volumul cuprinde lucrări semnate de reprezentanții elitei academice de la noi și abordează o serie de teme importante, de la rolul oștirii noastre și până la ce înseamnă pentru România o dezvoltare durabilă a energeticii.

    Ordinul Militar de România a lansat la Satu Mare volumul Pietre de Hotar Românesc. Potrivit preşedintelui acestui ordin, col. dr. ing. Adrian Constantin, cartea reunește scrierile unor personalități de referință pentru mediul universitar românesc, academicienii fiind totodată și comandori ai Ordinului și membri ai Senatului organizației. Printre cei care au contribuit cu materiale la volumul lansat se numără academicienii Dinu C. Giurescu, Constantin Bălăceanu Stolnici, Irinel Popescu dar și sătmăreanul Virgil Enătescu, a cărui lucrare poartă titlul sugestiv “Nu suntem cu nimic mai prejos decât alții”.

    Prefectul județului Satu Mare, Eugeniu Avram, atât în calitatea sa oficială cât și în cea de comandor al Ordinului Militar, a dorit să mulțumească organizației că acordă o importanță atât de mare județului Satu Mare și că s-a decis ca a doua lansare din țară să aibă loc la noi în municipiu. Directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop, a declarat că volumul rămâne unul de referință pentru o societate care încă mai caută să își definească reperele identitare.

    Cartea tratează teme importante precum rostul armatei în Războiul de Independență, condițiile necesare emancipării națiunii române, ce înseamnă profesia de medic militar dar și reflexiile unui sociolog asupra poporului român și cum se poate ajunge la o dezvoltare durabilă a energeticii.
    Silvia Spanciu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img