More


    Anul 2016 în politica din România

    =

    Alegerile locale şi parlamentare din acest an sunt două evenimente în jurul cărora va gravita întreaga viaţă politică din România. Vom afla cu precizie în ce măsură a înţeles clasa politică să se reformeze. Şi, totodată, dacă electoratul va percepe eventuala schimbare votând continuare sau va opta pentru partidele noi.

    Oricum va fi, la începutul lunii iunie sunt programate alegerile locale, importante prin ele însele, dar şi din punctul de vedere al alegerilor parlamentare. Altfel spus, cu cât un partid numără mai mulţi primari după scrutinul din vară, cu atât are şanse mai mari să obţină cel mai mare număr de parlamentari. Adică să ajungă la putere, ştiut fiind faptul că un primar implicat în campania parlamentară poate contribui decisiv la obţinerea unui mandat de senator sau deputat. În mod sigur, cea mai aprigă luptă se va da pentru primării între PSD şi PNL, cotate cu şanse aproximativ egale în sondaje, primul test fiind promovarea unor candidaţi credibili şi, apoi, asigurarea prezenţei masive la urne.

    Pe de altă parte, alegerile parlamentare de la sfârşitul acestui an vor însemna, înainte de toate, lupta partidelor cu candidaţii proprii. Pentru că numărul senatorilor şi deputaţilor va fi mai mic cu aproximativ 150, partidele vor trebui să-şi convingă o parte dintre actualii parlamentari să nu mai râvnească la un nou mandat. În plus, schimbarea sistemului electoral de la votul uninominal la vot pe liste va duce la noi tensiuni în partide, fiecare candidat luptând pentru a fi cât mai sus pe listă.

    În sfârşit, potrivit unor surse din Administraţia Prezidenţială, şeful statului va numi după alegerile parlamentare un premier cu carnet de partid, propus de o coaliţie formată ori în jurul PNL, ori în jurul PSD, în funcţie de rezultate, pentru că nu se aşteaptă ca vreun partid să-şi asigure singur majoritatea. De asemenea, conform aceloraşi surse, Klaus Iohannis respinge din start un Guvern de uniune naţională PSD-PNL.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img