La data de 05 ianuarie 2016, în jurul orelor 13.30, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi prin SNUAU 112, despre faptul că în Piaţa 25 Octombrie, din municipiul Satu Mare, o persoană ar fi fost agresată. Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că pe fondul unor discuţii personale, Iuliu B., de 33 de ani, i-ar fi aplicat fostei concubine lovituri repetate cu un obiect tăietor la nivelul feţei şi a capului. Victima, în vârstă de 27 de ani, a fost transportată la unitatea medicală, în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare. Conform concluziilor medico-legale, femeia necesită pentru vindecare 13-15 zile de îngrijiri medicale. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.