Unul din doi sătmăreni are permis şi maşină



trafic

An de an, atât parcul auto, cât şi numărul posesorilor de permise de conducere cresc în judeţ. S-a ajuns astfel ca, în prezent, jumătate din populaţia judeţului să aibă o maşină şi să posede permis de conducere.

Peste 40% şi-au luat permisul “din prima”
În cursul anului 2015, Serviciul Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor (SPRCIV) Satu Mare a emis 10.244 de permise de conducere noi, cu aproape 1.500 mai multe decât anul 2014, când au fost emise 8.790 de astfel de documente. Nu toate, însă, reprezintă permise acordate noilor conducători auto. În cazul a circa o treime dintre acestea este vorba despre schimbarea unor permise care au expirat sau care au fost pierdute.

În ceea ce priveşte sătmărenii care au râvnit, în cursul anului trecut, la acest permis, la proba teoretică au participat 12.568 de examinaţi din care au fost declaraţi promovaţi doar 6.646, adică o promovabilitate de 52,88%, aproximativ la fel ca şi în anul 2014. La proba practică, pe traseu, au participat, în 2015, 6.834 de candidaţi, aproape 72% dintre aceştia reuşind să promoveze proba. Demn de remarcat este şi faptul că peste 40% dintre candidaţi au reuşit să obţină permisul de conducere la prima încercare.

Potrivit şefului Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor (SPRCIV) Satu Mare, Zamfir Moza, la 31 august 2015 în judeţ erau înregistraţi 145.367 de posesori de permise de conducere. Cum judeţul nostru are circa 300.000 de locuitori cu vârsta de peste 18 ani, se poate spune că unul din doi sătmăreni are permis de conducere.

Înghesuială pe drumuri
Nu doar numărul posesorilor de permise a crescut ci şi numărul vehiculelor. Astfel, în cursul anului 2015 au fost emise 13.559 de certificate de înmatriculare noi (12.064 în anul 2014), 9.654 de numere roşii (8.540 în 2014) şi au fost radiate din circulaţie 7.401 vehicule (6.771 în 2014).
La 31 decembrie 2015, în judeţul Satu Mare erau înregistrate 114.475 de vehicule, cu 6.125 mai multe decât în 2014 şi cu 11.344 mai multe decât în 2013. Cum infrastructura rutieră nu s-a schimbat radical în ultimii doi ani, cu cele peste 11.000 de vehicule intrate în circulaţie în plus traficul a devenit mult mai greu şi mai aglomerat. Marea majoritate a vehiculelor înmatriculate în 2015 în judeţ au fost second-hand.

La fel ca şi în cazul permiselor de conducere, se poate spune şi aici că aproape unul din doi sătmăreni deţine o maşină.

Florin Dura





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts