Airbrush pe ritmuri de hip-hop



Cristiasn-Osan7

Cristian Oşan este un tânăr din Satu Mare care, la cei 26 de ani, dezvoltă o afacere printr-o tehnică nouă pentru mulţi dintre noi şi, anume aerografiere. Personalizează obiecte cu acest instrument din 2011 şi crede că va continua să facă asta toată viaţa, fiind o mare pasiune prin intermediul căreia a şi reuşit, de patru ani încoace, să se şi întreţină, ba chiar să facă din ea o afacere în toată regula. O altă mare pasiune a lui este dansul, hip hop-ul şi break dance-ul.

Cunoscut în ţară,dar şi în străinătate
Cristian a început să intre în contact cu airbrush-ul în urmă cu patru ani iar în momentul de faţă este cunoscut în toată ţara ca unul dintre cei mai îndemânatici în arta aerografierii. “Din capul locului trebuie să vă spun că airbrush-ul este o artă folosită pentru a picta diferite suprafeţe, de la piele umană, maşini şi motociclete până la îmbrăcăminte şi pânză. Cu aerograful particulele de vopsea sunt pulverizate direct pe suprafaţa unde se lucrează,” ne dezvăluie tânărul.

A îndrăgit această artă după ce a vizionat pe youtube „cu ce se mănâncă” airbrush-ul. Nopţi la rând a stat în faţa calculatorului pentru a-şi definitiva tehnica iar încet încet a perseverat. După un an de zile au venit şi primele comenzi iar în momentul de faţă sătmăreanul are o afacere bine pusă la punct cu comenzi din toată ţara dar şi din străinătate.

Cristian-Osan4

“Majoritatea clienţilor sunt motociclişti care doresc să-şi personalizeze bolidul dar am avut şi clienţi care au dorit să le aerografiez maşina, acest lucru fiind ceva mai complicat. De asemenea primesc multe comenzi şi pentru căştile de motocicletă după cum în topul preferinţelor se numără şi picturile pe pânză. Puţini cunosc această latură a artei şi este destul de complicat să realizezi şi să personalizezi obiecte cu acest instrument. Dar, având în vedere că fac asta din pasiune, totul pare mult mai uşor.

Mă bucur enorm că am reuşit să progresez în acest domeniu. Am ajuns să fiu cunoscut în toată ţara ba mai mult am primit comenzi din Franta, Italia, Germania şi chiar în momentul de faţă finalizez o comandă pe care o voi trimite în Belgia. Pot să spun că sunt împlinit în tot ceea ce fac.” ne spune talentatul artist.

Cristian-Osan1

Visul lui cel mai mare este de a ajunge în SUA sau în Australia, acolo unde aerografierea este foarte cunoscută şi unde se câştigă bani frumoşi din această artă.

Îmbină airbrush-ul cu dansul şi cu sportul
Pe lângă airbrush, care pentru Cristian a devenit deja un mod de viaţă, dansul(hip hop şi break dance) dar şi sportul (culturism)sunt alte două mari pasiuni ale sătmăreanului.

Dansează hip hop şi break dance de la 14 ani, făcând parte din trupa Magic Style. Crede că dansul şi airbrushul se completează reciproc. “ “Sunt concepte care au intrat, să zic, recent în România şi cred că atât hip hop-ul şi break dance-ul cât şi airbrush-ul fac parte din arta urbană. Noi suntem încă la începuturi însă afară este foarte bine dezvoltat acest concept”, ne mărturiseşte Cristian.

Sătmăreanul a participat la numeroase concursuri cu trupa Magic Style însă de când s-a apucat de airbrush a lăsat-o ceva mai moale. “Nu prea mai am acuma timp de mers la antrenamente de dans însă când merg prin cluburi, în weekend, sau la petreceri nu ezit să-mi pun în valoare calităţile de dansator”, spune uşor amuzat sătmăreanul.

La sala de fitness însă este prezent măcar de trei ori pe săptămână pentru a se menţine în formă, el făcând la un moment dat chiar culturism de performanţă.

Cristian-Osan5

Ce este aerograful
Aerograful este un aparat pneumatic, prin intermediul căruia sunt pulverizate diverse substanţe, cum ar fi cerneala sau vopseaua, iar în ultima perioadă a fost adaptat pentru a fi utilizat în tehnica machiajului. Aerograful compresează aerul, creând o presiune atmosferică normală care permite pulverizarea produselor cu picături mici, adică exact atât cât este nevoie pentru a ieşi perfect. Tehnica machiajului realizat cu aerograful este una specială, întrucât produsele folosite conferă pielii sau suprafeţei folosite un aspect uniform, acoperind orice imperfecţiune. Primul aerograf a fost creat de către Danielle şi Kieran în Franța şi de Francis Edgar Stanley de Newton în Massachusetts. Aerograful mai târziu a fost îmbunătăţit de Abner Peeler care a folosit un compresor manual. Primul aerograf de tip modern a fost creat în 1893.

Nicolae Ghişan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts