More


    LUMEA IDEILOR LUI PLATON ŞI MORALA CREŞTINĂ III

    - Advertisement -

     Platon +Öi Aristotel pictur-â de Rafael

     

             Din primele secole, filosofii şi-au orientat  sensurile operelor proprii în jurul triadei valorice Adevăr – Frumos – Bine. Astfel toate lucrările filosofice apărute încă din acele timpuri, au dezbătut şi s-au dezvoltat în jurul temelor mai sus menţionate. Nici Platon n-a putut face excepţie; din contra el imprimând în lucrările sale o continuă mişcare filosofică. Începând cu “Dialogurile din tinereţe” :”Hippias minor, Alcibiade, Apologia lui Socrate, Euthiphron, Criton, Hippias major, Charmides, Lahes, Lysis, Protagorar, Georgius şi Menon” trecând prin cele de maturitate:”Banchetul, Phaidon, Phaidros, Statul (Republica), Ion , Menexenos, Eutidemos şi Cratylos”, sfârşind cu cele de bătrâneţe: “ Parmenides, Theaitetos, Sofistul, Politicul,Philebos, Timaios, Critias, şi Legile” . Am folosit în acest itinerariu lucrările: Platon, vol.V-VII ; Vasile Muscă ,Introducere în filosofia lui Platon; Gh.. Vlăduţescu, Filosofia în Grecia veche; Noul Testament.

     

    Aristocles Platon n. 427 +«. Chr. - d. 347 +«. Chr.

    Ideea de nedreptate aducătoare de dezbinare şi ruină a cetăţii din opera lui Platon 

              Prin toată opera sa Platon a vrut să dea o alternativă de conducere a societăţii ateniene din acea epocă. Nu numai atât; el a atras atenţia asupra erorilor şi greşelilor care se petreceau în societate.

    În “Dialogurile din tinereţe”, întâlnim această idee în opera “Apologia lui Socrate”. Astfel, pericolul cu adevărat ruinător pentru cetate îl reprezintă absenţa unor buni cetăţeni, capabili să-şi asume responsabilităţile acestei calităţi, lăsându-se acţionaţi numai de adevăr şi virtute. Socrate pune degetul pe rană, oprindu-se asupra a ceea ce orice spirit liber ar trebui să posede: recunoaştere sinceră a propriei necunoaşteri, ignoranţe. Conştiinţa propriei ignoranţe este singura capabilă de a-l arunca pe om în neliniştea şi nemulţumirea stimulativă, îndreptându-l pe acesta către cercetare şi cunoaştere.

    Alcibiade

     

     ”Nu știu nimic, cu excepția faptului că știu că nu știu”Socrate

            În “Alcibiade 1”, Socrate dialoghează cu tânărul Alcibiade, dornic de afirmare în zona politicului, care mânat de interese de ascensiune pe ierarhii nu-şi recunoaşte ignoranţa. În lipsa conştiinţei ignoranţei, acesta nu s-a arătat niciodată dornic să-şi acopere necunoaşterea prin cunoaştere. Acest orgoliu întâlnit în Alcibiade, contrastează în acest punct cu modestia lui Socrate care recunoaşte că nu ştie nimic, cu excepţia faptului că ştie că nu ştie.

    Trecând în domeniul moralei creştine, întâlnim în dese rânduri pilde prin care evangheliştii ne istorisesc fragmente cu, caracter filosofic privind ideea recunoaşterii de către om a limitei proprii şi a prosternării omului în faţa puterii lui Dumnezeu.

    Astfel Sf. Ioan Botezătorul, vorbeşte despre Mântuitorul Isus Christos: “Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă unul pe care voi nu-l cunoaşteţi. Acesta este care vine după mine, care mai înainte de mine s-a făcut, căruia nu sunt vrednic să-i dezleg nici cureaua sandalelor lui”. (In 1, 26-27)

     

     Când filozofii vorbesc – cerurile ascultă

           În “Dialogurile” de la maturitate, Platon descrie cum Socrate printr-o maieutică magistrală îl determină pe tânărul Thrasymachos să recunoască realitatea că nedreptatea aduce dezbinare. Deşi pornit să-l anihileze pe Socrate printr-o filosofie eronată asupra nedreptăţii, în sensul că cei care fac nedreptatea sunt fericiţi şi vrednici de cinste, sfârşeşte în cele din urmă a accepta filosofia socratiană. Este acceptată ideea că nedreptatea oriunde este înfiripată, cetate, familie sau oaste, mai întâi lipseşte obştea aceea de putinţa de a face ceva laolaltă din pricina vrajbei şi ale deosebirilor şi apoi “o face să fie duşmană sieşi, oricărui potrivnic cât şi omului drept”. (Republica V pag. 115, 352a)

    Trecând în domeniul religiei creştine, Isus le arată cărturarilor şi fariseilor care voiau să-l prindă în vorbă imposibilitatea răului de a construi binele şi a putea dăinui în mod trainic într-un sistem: “Dar Isus, chemându-i la sine, le grăi lor în pilde: «Cum poate satana să scoată pe satana? Şi dacă o împărăţie se dezbină în sine, nu poate casa aceea să stea. Deci dacă satana s-a sculat însăşi asupra sa şi s-a dezbinat, nu va putea să dăinuiască, şi gata este să se sfârşească»” (Mc 3, 23-27)

     

                       În loc de încheiere

     

            După ultima călătorie făcută la curtea din Siracuza în Sicilia (361-360 î. Cr.), Platon intră definitiv pe făgaşul de bătrâneţe a vieţii sale, având de dus ca bagaj, dacă s-ar putea spune devenit insuportabil, o experienţă de viaţă plină de deziluzii provocate mai ales de loviturile sorţii. Negăsind acel despot luminat în Atena, întors de trei ori din Sicilia cu mâinile aparent goale, Platon va avea suficiente motive spre a-şi justifica renunţarea sau cel puţin a-şi revizui unele poziţii fundamentale ale gândirii sale. Oboseala, obsesia înfrângerii, vârsta înaintată, îi aduce-n faţă imagini hâde, fiind mai convins ca oricând de imperfecţiunile naturii omeneşti. Retras din activitatea şcolară şi de cercetare, lăsând Academia, Platon se va concentra mai intens asupra idealului său politic, dar de data aceasta exclusiv pe plan teoretic.

    Avem în faţă două firi platoniene. Una uscată de bătrâneţe, putredă în deziluzii, ajunsă în neputinţa de mai rezista mersului pragmatic şi istoric al omenirii, un antic Don Quihote a filosofiei în luptă cu morile de vânt ale antifilosofiei cotidiene, şi alta renăscută din propria cenuşă o lume platoniciană a “umbrelor” pământene ce strălucesc de milenii în cultura universală, prin monştrii sacrii din lumea ideilor lui Platon, o lume a vieţii şi a morţii dar şi o lume a învierii, o lume filosofică care se aproprie ca structură şi destin de lumea perfecţiunii atemporale, o lume  care-şi regăseşte rădăcini şi corespondenţe în marea dimensiune a moralei creştine care de mai bine de 2000 de ani dă roade şi încolţeşte precum bobul de grâu ce îngropat în pământ renaşte la viaţă biruitor prin învierea Domnului Isus Cristos.

     

    Valeriu Ioan

                

     

     

          

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

                                          



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img