More


    Paznici pentru zonele de agrement

    - Advertisement -

       Primăria vrea să angajeze zeci de paznici pentru a asigura paza locurilor de joacă și a spațiilor pentru pincic

     locjoaca

     

     

    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, susține că ar fi nevoie de angajarea a zeci de persoane pentru a păzi zonele de agrement. Polițiștii locali nu intră în discuție, spune edilul șef, în condițiile în care efectivul acestora ar fi scăzut. Dar cum organigrama este blocată, toate acestea rămân la stadiul de intenție.

     

    Zeci de paznici pentru protecția spațiilor de recreere

    Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a precizat că una dintre soluțiile administrației locale pentru asigurarea funcționalității unor zone de agrement din Satu Mare îl reprezintă angajarea a zeci de persoane care să le păzească. Cum în Satu Mare există 16 locuri de joacă, ar fi nevoie de minim 32 de persoane care să asigure paza acestora. ”Fiecare loc de joacă trebuie păzit și întreținut, pentru că vin huliganii și dărâmă leagănele și fac tot felul de măgării. Nu putem pune lacăt pe toate. Și atunci trebuie păzite și întreținute. Avem 16 locuri de joacă, am avea nevoie de cel puțin 32 de persoane pentru a păzi aceste locuri. Acestea trebuie păzite și ziua și noaptea”, a declarat Dorel Coica.

    Polițiștii locali nu intră în discuție

    Polițiștii locali nu pot fi folosiți pentru această activitate, spune Dorel Coica, în condițiile în care efectivul lor este insuficient și pentru activitățile pe care le prestează în prezent. ”Numărul de polițiști locali pe care îl avem noi nu faci față unui întreg oraș pentru a asigura liniștea. Au fost salarii extrem de mici. Ani și ani de zile, un polițist a avut 850 de lei pe lună și mergea acasă la familie cu 631 de lei. Acum s-au mărit, că au normă de hrană, poate salariile sunt mai atrăgătoare. (…) La acel loc de picnic (locul de picnic din Micro 16, pe malul Someșului, n.red.) am nevoie de patru oameni. Unul păzește ziua, unul păzește noaptea, la altul trebuie să îi dau liber, am nevoie de patru oameni care să păzească niște bunuri publice ale noastre. Nu aș putea să țin patru polițiști locali să păzească acel loc”, a conchis Dorel Coica”, a conchis Dorel Coica.

    Ciprian Bâtea

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img