Credincioșii Parohiei Ortodoxe „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oar au participat sâmbătă, 17 octombrie, la slujba oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.
Cu acest prilej, ierarhul a târnosit Sfânta Masă și a binecuvântat lucrările de reorganizare a Sfântului Altar și pictura bisericii. A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a numeroși credincioși. Răspunsurile la strană au fost oferite de Grupul Psaltic „Sfinții Martiri Brâncoveni”.
La finalul slujbei au fost acordate distincții celor care au sprijinit viața parohiei. Preotul paroh Iosif Coți a primit Ordinul Omagial „Justinian Arhiepiscopul”, iar Consiliului Parohial Oar i-a fost conferită Medalia Omagială „Preot Nicolae Gherman”. Primarul comunei Vetiș, Daniel Codrea, a primit Ordinul „Preot Nicolae Gherman”.
Diploma Omagială a Anului 2026 a fost oferită Consiliului Local al Comunei Vetiș și Comitetului Parohial Oar, în semn de apreciere pentru sprijinul acordat.
























