More


    Poștașii și medicii se pregătesc de grevă

    =

    protest

    Sindicaliştii poştali din Satu Mare ameninţă conducerea Companiei Naţionale Poşta Română cu grevă generală dacă nu le sunt ascultate şi rezolvate problemele cu care se confruntă. Principala nemulţumire ţine de lipsa de personal din mediul rural. La rândul lor, medicii sătmăreni pregătesc și ei o formă de protest, cel mai probabil urmând să fie organizată o grevă japoneză.

    Ce vor poștașii?!
    Liderul Sindicatului Poșta Satu Mare, Trandafir Tripon, a precizat că din cauza faptului că se înregistrează o lipsă de personal în mediul rural, poștașii nu își pot face concediile de odihnă. Acesta cere schimbarea legislației, astfel încât să se poată face angajări pe durată determinată în mediul rural, oferindu-le astfel posibilitatea poștașilor de a intra în concediu. „Din cauza acestui deficit, sunt agenţi poştali care nu şi-au luat concediu de odihnă anul trecut. Solicităm să fie angajate persoane, deoarece situaţia lucrătorilor poştali s-a acutizat în ultimii ani în loc să se rezolve. Compania zice că e pe profit, dar de fapt doar au redus din cheltuieli prin neocuparea locurilor vacante, dar cu sănătatea lucrătorilor poştali cum rămâne? Suntem hotărâţi să intrăm în grevă dacă nu se iau măsuri”, a declarat Trandafir Tripon.

    Calendarul protestelor
    Astfel, în perioada 4-8 aprilie a fost programată pichetarea Instituției Prefectului, iar în perioada 11-15 aprilie se vor organiza greve de avertisment la sediul oficiilor poștale. ”Vom înainta o notă de revendicări Instituției Prefectului, ca și reprezentant al Guvernului în teritoriu”, a spus Trandafir Tripon.

    Urmează și medicii
    Liderul sindactului medicilor din Satu Mare, Roxana Rugea, a declarat că urmează să se consulte cu membrii de sindicat, urmând să se stabilească atât calendarul cât și forma de protest. Cel mai probabil, se va recurge la grevă japoneză. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de reglementările legale privind salarizarea unitară, de acordarea sporurilor calculate la salariul efectiv, dar şi de faptul că normele de muncă şi pauzele nu sunt respectate. De asemenea, ei se plâng de faptul că în acest moment nu sunt suficienţi medici în sistemul sanitar, lucru ce duce la un program de muncă mult mai încărcat pentru medicii care lucrează în România.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img