Târgul de carte Kilipirim, ediţia de primăvară, va avea loc între 30 martie-3 aprilie, în Bucureşti



targ

Ediţia de primăvară-2016 a Târgului de carte Kilipirim va avea loc între 30 martie şi 3 aprilie, între orele 10:00 şi 22:00, la Unirea Shopping Center din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Începând de miercuri, 30 martie, şi până duminică, în Capitală, va avea loc ediţia de primăvară a târgului de carte cu discount Kilipirim. Evenimentul va fi organizat din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 30 martie – 3 aprilie, între 10:00 şi 21:30, intrarea fiind liberă.

Cu această ocazie cele mai importante edituri autohtone, precum – Cartea Românească, Humanitas Fiction, Polirom, Humanitas, RAO, Litera, Curtea veche publishing, Niculescu, Herald, Corint, Nemira, Trei, Aramis, Minerva, Integral, Prut, Diana Prut, Integral – au pregătit oferte speciale de reduceri, multe cărţi oferite la preţul de 1 leu şi o ofertă bogată de titluri, al căror preţ a fost redus chiar şi cu până la 90%, au anunţat organizatorii.

În paralel, se va desfăşura Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare “A Noua Dimensiune”, unde vizitatorii vor putea achiziţiona cărţi şi produse ezoterice şi pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Pentru mai multe informaţii, accesaţi pagina de Facebook a Kilipirim https://www.facebook.com/pages/Kilipirim-targ-de-carte-cu-discount/521533497941684 şi pe cea a Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare “A Noua Dimensiune” https://www.facebook.com/aNouaDimensiune/?fref=ts.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts