More


    A fost identificat şi al doilea cadavru găsit în Someș

    - Advertisement -

    deces

    Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Satu Mare au reușit și identificarea celui de-al doilea cadavru ridicat în data de 16 aprilie din apele învolburate ale râului Someș. Este vorba despre Ferenc R., de 43 de ani, din localitatea Băiţa, judeţul Maramureș. Acesta era dat dispărut de la domiciliu de către familie încă din data de 13.01.2016, dată de la care a fost dispusă şi darea lui în urmărire la nivel naţional.

    Se pare că acesta ar fi adormit într-o locuință improvizată făcută pe malul Someșului, lângă localitatea Cărășeu, iar după ce apele râului s-au umflat – prin luna februarie – bărbatul s-ar fi înecat, iar corpul neînsuflețit ar fi fost luat de ape. Din cauza timpului scurs, dar și pentru că a stat în apă atâta timp, cadavrul se afla într-o avansată stare de putrefacție. Cu toate acestea, polițiștii au reușit să stabilească identitatea decedatului.

    Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, în urma activităților specifice desfășurate, au mai reușit luna trecută stabilirea identității primului cadavru găsit în 16 aprilie în râul Someș, pe raza municipiului Satu Mare. Este vorba despre Cuc Vasile, în vârstă de 58 ani, din Racșa, care a fost dat dispărut de la domiciliu în data de 26.01.2016.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img