- Advertisement -
Şi în cursul zilei de ieri poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente (în special consumul de alcool la volan), dar şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulaţie pe drumurile publice.
Pentru neregulile depistate în trafic au fost aplicate 117 sancţiuni contravenţionale. Valoarea amenzilor aplicate se ridică la suma de 18.430 lei.
Ca măsură complementară poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 8 permise de conducere, dintre care 6 pentru consum de alcool la volan.