More



    Noi drumuri spre modernizare

    - Advertisement -

    drumuri

    Predarea amplasamentului pentru începerea lucrărilor de modernizare a drumului judeţean Acâş- Mihăieni- Ţeghea – Craidorolţ a avut loc ieri la Acâș, în prezența președintelui Consiliului Județean, Adrian Ștef, vicepreședintelui Riedl Rudolf, a managerului public al județului, Nicolae Bura, preşedintelui UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba, a autorităților locale din Acâș, respectiv Mihăieni, a constructorilor și proiectanților.

    “Este un drum aşteptat, atât de locuitorii acestor comune, cât şi de cei care merg la ştrandul din Mihăieni sau în pelerinaj la mănăstirea din Ţeghea. Acest drum este unul important pentrul judeţul Satu Mare, din prima clipă l-am pus ca şi prioritate în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Motivele pentru care acest drum a fost întotdeauna o prioritate sunt acelea de a-i ajuta pe locuitorii din judeţul Satu Mare să aibă parte, cât mai repede, de drumuri reabilitate şi al doilea motiv este acela de promovare turistică. Dat fiind faptul că birocraţia este mare procedura a durat mai mult, însă mă bucur că am reuşit să finalizăm această licitaţie cu bine”, a spus Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean.

    Lungimea totală a tronsonului care urmează a se moderniza este de 11.189 m, din care se va asfalta pe o lățime de 6m, acostamente de 1 m pe fiecare parte a drumului.

    Se vor mai executa șanțuri trapezoidale din beton pe o lungime de 18.460m, 64 bucăți podeţe tubulare transversale, 157 bucăți podeţe tubulare pentru accese la proprietăți, 2.109 m parapeți metalici, 80m ziduri de sprijin, 6 intersecții cu drumuri laterale pe lungimea de 15m.
    Durata de execuţie este de 8 luni, cu o perioadă de garanţie acordată lucrărilor de 36 luni, iar valoarea investiției este de 16.405.253,19 lei fără TVA.

    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts