More


    Canicula a făcut ravagii în rândul sătmărenilor

    =

    upu-satu-mare(1)

    La Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean de Urgențe Satu Mare a fost acordată, în acest weekend, asistență medicală unui număr de 565 de pacienți. Concret, s-a înregistrat o creștere de aproximativ 25% comparativ cu alte perioade.

    În total, un număr de șapte persoane au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe în urma unor lipotimii cauzate de temperaturile ridicate din ultimele zile. Cea mai tânără victimă a valului de căldură a fost un adolescent în vârstă de 14 ani, iar cea mai vârstnică, un bărbat de 81 de ani. Reamintim că la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a făcut stop cardio-respirator pe stradă, în apropiere de Podul Galben din municipiul Satu Mare.

    La fața locului a ajuns prima dată un echipaj SMURD, dar având în vedere gravitatea cazului a fost solicitat un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Bărbatul a fost resuscitat mai multe minute la fața locului, după care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare. Din păcate, bărbatul a decedat.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img