Elev accidentat mortal de un alt…elev



accident-mortal-satu-mare

Un cumplit accident de circulaţie s-a produs în noaptea dinspre joi spre vineri în zona Colegiului Economic din municipiul Satu Mare. Un minor în vârstă de doar 16 ani a fost accidentat mortal, când încerca să traverseze strada, de un autoturism al cărui şofer era un elev de 18 ani. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 00.00, pe strada Henri Coandă.

”Accidentul a avut loc cu puţin timp după miezul nopţii. Pe Bulevardul Henri Coandă din municipiul Satu Mare, un şofer în vârstă de 18 ani a accidentat mortal un tânăr de 16 ani, care a traversat strada fără ca să se asigure”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Răducu Silaghi.

Tânărul şofer şi-a luat permisul exact în ziua în care s-a petrecut şi tragedia. Tânărul de 16 ani nu a putut fi evitat, astfel având loc impactul puternic, care a dus la decesul acestuia instantaneu. Deşi cadrele medicale sosite la faţa locului au încercat manevre de resuscitare, băiatul nu a mai putut fi adus la viaţă.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.

Tânărul decedat era elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional Mihai Eminescu iar ieri la festivitatea de final de an şcolar cadrele didactice şi colegii au ţinut un moment de reculegere. Paginile de socializare ale colegilor de clasă s-au umplut de mesaje de condoleanţe…

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică!





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts