Lanţ de accidente produse în weekend



În data de 24.06.2016, în jurul orelor 03.58, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier, produs pe DC 124 în localitatea Dindeştiu Mic, județul Satu Mare. La fața locului s-a stabilit faptul că un conducător auto, T. Romulus de 49 ani, din Ianculești, pe fondul neadaptării vitezei, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma evenimentului rutier a rezultat accidentarea ușoară a numitului S.Gioni, de 39 ani, din Carei, pasager în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Totodată s-au recoltat și probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În data de 24.06.2016, în jurul orelor 22.23, polițiștii Serviciului Rutier au fost solicitați să intervină la un eveniment rutier produs în localitatea Chilia, județul Satu Mare. Din cercetările la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că P. Cătălin de 39 ani, din localitatea Homorodul de Jos, care nu poseda permis de conducere de nici o categorie, a condus mopedul marca Aprillia, iar pe fondul conducerii imprudente, s-a răsturnat în şanţul din partea stângă a direcţiei de deplasare. În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului. Acestuia i s-au recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii. În cauză s-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumuri publice a unui vehicul fără a deține permis de conducere.

În data de 25.06.2016, în jurul orelor 20.32, polițiștii rutieri tășnădeni au fost solicitați să intervină la un eveniment produs pe strada Înfrățirii din orașul Tășnad. Din primele cercetări la fața locului polițiștii au stabilit faptul că T.Cristian, de 33 ani, din Tășnad, conducând autoturismul marca BMW, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, în curbă, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul în partea stânga a direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un cap de pod. În urma extinderii verificărilor, polițiștii au constatat faptul că T.Cristian avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, căruia i-au fost recoltate probe biologice de sânge in vederea stabilirii unei eventuale alcoolemii.S-a întocmit dosar penal și se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea pe drumuri publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a acestui drept i-a fost suspendat.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts