“Lebenițarii”, exilați în piețe de Primărie



Lebenitarii

”Lebenițarii” din Satu Mare au dat lovitura în ultima perioadă. Este vorba, de fapt, despre speculanții noștri cei de toate zilele. Au cumpărat lebenițele cu 1,7 lei din supermarketuri și le-au vândut mai departe, pe străzi, cu 3 lei! Speculă curată! Doar că administrația locală nu le mai prelungește autorizațiile, acolo unde acestea chiar există.

”Producători” sub acoperire
Imediat cum s-au ieftinit lebeniţele în supermarketuri, unii concetăţeni mai groşi la obraz le-au achiziţionat imediat pentru a le vinde, mai apoi, la colţ de stradă sau chiar în pieţele din municipiu. O astfel de tentativă s-a consumat zilele trecute la unul dintre supermarketurile din municipiul reşedinţă de judeţ. Un individ a chemat un angajat pentru a cumpăra tot stocul de lebeniţe. Gestul a atras supărarea clienţilor, care l-au luat la rost pe speculant. Degeaba i-a spus angajatul că nu poate cumpăra întreg stocul în detrimentul celorlalţi cumpărători, căci şmecherul s-a dus să discute cu cei din conducerea supermarketului. Ce-i sigur, ”lebenițarii” au apărut la colţ de stradă sau chiar în pieţe pentru a revinde lebeniţe cumpărate din supermarketuri.

Adio, ”lebenițari”!
Adio și drum bun, lebenițari bișnițari! Primăria Satu Mare nu mai prelungește autorizațiile acestor șmecheri, cel puțin acolo unde acestea chiar au existat! ”Începând cu data de 27.06.2016, nu se mai prelungesc autorizațiile de comercializare a pepenilor, legumelor și fructelor pe domeniul public al Municipiului Satu Mare. Comercianții au posibilitatea de a-și închiria locuri în piețele de pe raza Municipiului Satu Mare, în vederea comercializării acestor produse, existând locuri libere în toate piețele. Poliția Locală va efectua activități de control, în vederea respectării celor stabilite și va lua măsuri de sancționare a comercianților care nu vor respecta reglementările în vigoare, conform Legii 12/1990, republicată”, se arată într-un comunicat de presă remis de Primăria Satu Mare.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts