Felicitări locuitorilor comunei Beltiug!



Primar-beltiug

Mai mult de şapte locuitori din zece l-au votat ca primar pe fostul şi actualul om valoros, Bartok Gurzău Ioan. De ce? Pentru că aceşti oameni harnici au ştiut să discearnă, au pus în calcul, au pus ştampila în dreptul celui care, prin gândirea sa, prin toate acţiunile întreprinse în ultimii patru ani, a adus ceva la îmbunătăţirea vieţii lor.

Aş putea spune simplu de ce primarul Gurzău Bartok Ioan are rezultate ce nu mai pot fi puse la îndoială şi… aş concluziona astfel: Nobleţea datoriei! Este acest om, insul care leagă cu locuitorii Beltiugului o constantă prietenie, care în ultimii ani s-a cimentat, iar imaginea sa se asociază în mintea fiecăruia cu ideea de datorie, nu în sensul ei de simplă obligaţie impusă din afară, ci de datorie morală liber asumată în virtutea aderării personale la un ansamblu de valori nepieritoare.

La primarul Bartok Gurzău Ioan cele două substantive nu sunt aşezate la întâmplare, se găsesc şi se întretaie în activitatea sa de zi cu zi. Astfel, datorie şi nobleţe aparţin spiritului său autentic uman, astfel că sentimentul acut al datoriei faţă de cetăţean, de tradiţii şi faţă de sine însuşi, îl face să se simtă mereu îndatorat faţă de menirea sa ca om.

Fie-ne permis să aducem în sprijinul celor de mai sus, gândurile formulate de primar:

– În cel mai scurt timp posibil, toate drumurile din comună, desigur şi în satele aparţinătoare (Bolda, Ghirişa, Giungi, Răteşti şi Şandra) vor fi asfaltate, încât bucuria locuitorilor va fi rezultatul unui vis împlinit.

– Legătura cu toate satele va rămâne în atenţia primarului, în biserică văzând o modalitate de a afla cerinţele acute ale locuitorilor. Este şi un angajament ce-l păstrează în a da sprijin bisericilor.

– Va insista ca învăţământul să se desfăşoare în condiţii excepţionale, deşi fixarea directorilor de unităţi şcolare se face fără acordul Consiliului Local şi al primarului, lucru inaccesibil! Atrage atenţia factorilor de decizie să nu mai admită încălcarea acestui principiu firesc: Eu cheltuiesc pentru întreţinerea localurilor şi alţii numesc conducătorii! Aiurea! Oriunde, cine plăteşte şi comandă, dar aici nu se respectă! Greşit! (n.r. – Cred că are perfectă dreptate!)

– Va insista ca noul Consiliu Local, cu oameni deosebiţi, să uite de politică şi să insiste pe politica cerută de marea colectivitate a comunei Beltiug. Are mare încredere în capacitatea consilierilor, iar „majoritatea” nu mai contează atunci când proiectele sunt pentru locuitori!

– Va consulta locuitorii din zona ce va constitui obiectul Proiectului de hotărâre, apoi comisia de specialitate, iar la şedinţă vor fi invitaţi reprezentanţi ai locuitorilor vizaţi în proiect (doar este şedinţă publică!). S-a cam uitat de faptul că şedinţele Consiliului local, municipiu şi judeţean sunt publice! De ce?

– Va insista ca noul Consiliu Judeţean să nu uite că proiectul acestuia de participare cu o sumă importantă pentru finalizarea Băilor Beltiug rămâne valabil, aşa cum rămâne şi jumătate din venituri pentru Consiliul Judeţean. (n.r. Sunt sigur că noul preşedinte va analiza situaţia, fiind un proiect cu hotărâre guvernamentală, fiind un proiect ce ridică prestigiul judeţului).

IMG_8799

Sunt multe lucruri de băgat în seamă, mai ales că o firmă israeliano-americană realizează o investiţie ce aduce peste o sută de locuri de muncă pentru comuna Beltiug.

Sunt lucruri care aparţin iniţiativei d-nului primar Gurzău Bartok Ioan, omul, dintre puţinii din ţară care a avut plăcerea să fie în repetate rânduri alături de preşedintele ţării, dl. Iohannis, să schimbe idei şi păreri, să aducă chiar propuneri legate de şvabii de la noi. Sigur, întâlnirile au fost prilejuite de activităţile Forumului German şi a vizitei în Satu Mare. Totuşi, pozele unui primar cu preşedintele ţării nu sunt la îndemâna oricui!

Ştiu că acest primar al Beltiugului are merite, incontestabil, mari şi nu este în ipostaza de simplu individ plutind în derivă pe apele învolburate ale vieţii de zi cu zi. El datorează imens colectivităţii din Beltiug, comună cu norme morale nescrise, dar cu sfinţenie respectate. În acest sens, populaţia de acolo nu poate fi păcălită! Primarul acesta este, totodată, rodul propriilor sale opţiuni, al strădaniilor sale de permanentă autodepăşire, bazându-se pe şcoala făcută, de studiile economice, pe experienţa de 25 de ani în administraţie.

IMG_8804

Poate concura cu oricare primar din judeţ şi din ţară şi vom vedea valoarea certă a omului necesar în zilele şi perioada ce o trăim! Acţiunile sale de primar nu sunt simple exerciţii de învăţare a muncii, ci sunt stări de veghe a spiritului său mereu treaz într-o lume atât de încâlcită.

Este greu să realizezi o disociere clară a omului Gurzău şi a primarului Gurzău, dat fiind continua preocupare a acestuia pentru cei mulţi care l-au ales. Se simte la acest om o neliniţte permanentă pentru a nu lăsa ceva neîmplinit. Sunt chiar de admirat implicaţiile lui, parcă eliberate de toate servituţile discursului politic cotidian.

Nu putem încheia prezentarea acestui primar fără a menţiona verbul energic, tonul neobişnuit de sigur, puţin grav, fibra etică a cuvântului său, plin de optimism, speranţă în mai bine şi dragostea lui faţă de cetăţeanul obişnuit, faţă de cei săraci sau mai bogaţi. Se vede stima primarului faţă de cei care prin munca lor aduc prestigiu Beltiugului. Mă gândesc la marca cunoscută în ţară şi în lume prin vinurile „Hetei”. Mă gândesc la fermierii care cultivă mii de hectare de pământ, pământ ce aparţine localnicilor. De aici şi nivelul ridicat de trai, de aici şi creşterea populaţiei pe raza comunei prin reîntoarcerea tinerilor la vatra strămoşească, lucru pe care unii „îl predică”, pe când aici este o realitate (în 2 ani a crescut numărul locuitorilor cu peste 200). Acest primar este ca un alergător de cursă lungă, care a luat startul perfect şi conduce până la trecerea liniei de sosire! Ce frumos! Înseamnă că este pregătit şi fizic, dar şi mintal! Este atent la mesajul către populaţie şi este conştient de faptul că rămâne omul recunoscător cetăţenilor din toată adâncimea sufletului. Este atent la toată activitatea sa şi nu vorbeşte în gol, încercând să spună ceva esenţial de fiecare dată. Resursele sale sunt departe de a se fi epuizat! De aceea mi-a plăcut comportamentul lui Gurzău Bartok Ioan la emisiunea televizată la NV TV „Oameni şi Fapte”, emisiune în care încap doar oamenii de mare valoare!

Teodor Curpaş

IMG_8808





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts