More


    Angela Merkel recunoaşte că a greşit

    - Advertisement -

    Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care a lansat anul trecut politica uşilor deschise faţă de refugiaţi, face acum un pas înapoi, recunoscând că a greşit în privinţa imigranţilor.

    Într-un interviu acordat ziarului german Suddeutsche Zeitung, Angela Merkel a afirmat că Germania şi alte ţări din Uniunea Europeană au închis prea mult timp ochii în faţa crizei refugiaţilor care apărea la graniţele blocului comunitar. Ea adaugă, de asemenea, acum, că UE trebuie să aibă răbdare şi să dea dovadă de rezistenţă în gestionarea crizei imigranţilor.

    Comentariile lui Merkel sunt o neaşteptată analiză autocritică apărută la un an de la celebra declaraţie dată ca răspuns la o întrebare despre gestionarea fluxului tot mai mare de refugiaţi: „putem face şi asta”.
    Totodată, Merkel a admis că Germania a primit majoritatea celor peste un milion de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Asia care au ajuns în UE anul trecut, a lăsat Spania şi alte ţări de graniţă ale blocului comunitar să se ocupe singure de refugiaţi. „Pe atunci am respins de asemenea distribuţia proporţională a refugiaţilor”, a recunoscut Merkel.

    Cancelarul, care se află la al treilea mandat, a atras atenţia că problema refugiaţilor va fi una pe termen lung şi a susţinut că Uniunea Europeană trebuie să-şi amelioreze cooperarea şi să sporească substanţial ajutorul de dezvoltare pentru ţările din Africa, dar şi pentru Turcia şi alte state din regiune cu probleme.
    Nu în ultimul rând, Merkel a cerut ca imigranţii să nu fie asociaţi cu teroriştii. „Este pur şi simplu incorect să spui că teroriştii au venit numai cu refugiaţii” a opinat ea. Dar oare poate să ştie cineva câţi au venit, totuşi?

    Voicu D. Rusu



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img