E plină lumea de filozofi și comentatori din tribună



marcela

În cadrul emisiunii “Politica sătmăreană”, moderată de Mircea Govor, invitata de miercuri seara a ridicat problema Spitalului Judeţean. Aceasta a subliniat faptul că sunt prea puţini cei care vin cu soluţii sau sprijin şi prea mulţi cei care critică.

Toate instituţiile subordonate autorităţilor publice, indiferent că vorbim despre o autoritate publică judeţeană sau locală, se aşteaptă ca atunci când întâmpină greutăţi să se poată uita către cei care o conduc şi se aşteaptă să găsească înţelegere şi sprijin. Bineînţeles, în mare parte este vorba despre sprijinul financiar, care este extrem de necesar acestor instituţii. Acesta este şi cazul Spitalului Judeţean Satu Mare care se simte abandonat de către cei din conducerea Consiliului Județean .

“Sunt foarte multe instituţii care nu au deloc venituri proprii şi toţi banii vin de la autoritatea locală, prin bugetul de stat. Şi spitalul este o instituţie de acest gen cu amendamentul că are şi venituri proprii. Un spital de acest gen are secţii, să zicem aşa, profitabile şi secţii mai puţin profitabile, strict din punct de vedere financiar. Ca şi nevoi ale populaţiei, unde îşi desfăşoară activitatea spitalul respectiv, categoric, e nevoie de toate secţiile. Este normal ca autoritatea publică locală să vină în ajutor şi să susţină financiar acele secţii care, din punct de vedere al performanţei, nu au cum să fie profitabile, nici măcar nu au cum să se întreţină. Nu ştiu în ce măsură actuala conducere a Consiliului Judeţean reuşeşte să înţeleagă lucrul acesta pentru că, din punctul meu de vedere, este greu ca în două luni şi jumătate să înţeleagă acest sistem complex”, a spus Marcela Papici, managerul Spitalului Judeţean Satu Mare.

Bunele rezultate evidente, din ultimii ani, ale Spitalului Județean Satu Mare arată că la cârma acestuia nu s-a stat cu mâinele în sân. Actualul manager al spitalului este de părere că pentru a fi la conducerea unei asemenea instituții și pentru a rămâne în amintirea colectivului trebuie să faci fapte statornice, din inimă și suflet. Lucru pe care l-a și făcut. Din păcate, însă, întotdeauna există critici și oameni care nu apreciază deloc, sau prea puțin, rezultatele bune. Asta se întâmplă și la Spitalul Județean, care, deși trece printr-o perioadă de dezvoltare, este denigrat de unii reprezentanți ai actualei conduceri județene, în loc să vină în sprijinul instituţiei şi cu soluţii concrete.

“Vedem, din păcate, în ultima perioadă extrem de multe accidente. Edilii noştri nu îşi pun problema că toţi acei oameni ajung la noi, la spital. Cum sunt trataţi? Cu ce sunt tratați? De cine sunt operați? În loc să facă în continuare afirmații de genul că: ”Nu avem specialiști”, ”Nu vin specialiști”, ”E un dezastru în spital”, mai bine ar veni să petreacă o zi în spital ca să vadă cum sunt tratați acești oameni și să vorbească cu ei, după care pot să emită judecăți de valoare. Care e credibilitatea acelui edil, indiferent cine ar fi el, când vorbește despre un subiect pe care nu îl stăpânește în adevăratul sens?! E plină lumea de filozofi și comentatori din tribună, dar puțini sunt acei oameni care să vină cu soluții”, a mai spus Marcela Papici.

Moderatorul emisiunii, Mircea Govor, a concluzionat că, din păcate, preocuparea actualilor edili este de a căuta în trecut pentru a descoperi eventuale scăpări ale foștilor conducători, în loc să se concentreze pe soluții și pe proiecte de viitor.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts