Elevii sătmăreni se întorc la școală



incepe-scoala

Vacanța a fost una frumoasă și satisfăcătoare pentru elevii sătmăreni, însă, trecerea ei a fost parcă prea rapidă. Nu demult elevii se bucurau de intrarea în vacanță, iar acum aceștia sunt nevoiți să treacă, din nou, pragul școlilor. Dacă unii elevi se întorc la școala în care au studiat și în anii trecuți, alții, cu mari emoții, intră pentru prima dată pe poarta unei școli. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Satu Mare, pentru anul școlar 2016-2017, în județ sunt înscriși 53.834 de elevi și preșcolari.

Școlile sătmărene, autorizate pentru noul an școlar
Înainte de această zi importantă, respectiv startul unui nou an școlar, directorii școlilor, din județul Satu Mare, au avut mai multe întâlniri în care au căutat soluționarea tuturor problemelor cu care instituțile de învățământ se confruntă. Din declarațiile inspectorului școlar general al județului Satu Mare reiese faptul că la nivel național, în ceea ce privește autorizațiile sanitare din școli, județul Satu Mare se află printre fruntași.

”Din punct de vedere al autorizațiilor sanitare, așa cum am mai spus-o și o voi repeta ori de câte ori voi avea ocazia, noi, județul Satu Mare, stăm foarte bine! Avem doar patru clădiri care nu au autorizație de funcționare. Dintre aceste patru clădiri, este vorba despre școala din Săcășeni, unde este apă curentă în comună, dar deocamdată nu este finalizată canalizarea. Când se va finaliza, vom avea și acolo autorizație. De asemenea, este vorba despre o grădiniță din Negrești, care este la parterul unui bloc și nu va avea autorizație de funcționare niciodată, atâta timp cât va funcționa acolo. Acea grădiniță este o grădiniță care se va finaliza până la sfârșitul anului calendaristic 2016, începutul anului 2017, iar acei copii se vor muta într-o clădire nouă, cu autorizație, exact așa cum trebuie. Au mai rămas, așadar, două unități mici, respectiv școala din Gelu și școala din Pișcari, unde grupurile sanitare nu sunt în interior, dar din cauza faptului că numărul de copii din aceste comunități este în continuă scădere, primăria consideră că nu are rost să investească într-o chestiune care, la un moment dat, nu va mai fi folositoare. Avem în vedere ca acei copii, de la acele unități, să fie aduși la școala de centru, datorită faptului că acolo avem o școală nouă, frumoasă și bine utilată”, a spus Călin Durla, inspectorul școlar general al județului Satu Mare.

Vestimentația școlară, un factor important
Uniforma școlară a stârnit multe discuții contradictorii în ultimii ani, unii considerând-o indispensabilă, pe când alții nu găsesc în ea nimic deosebit. Ciprian Crăciun, unul dintre cei mai renumiți designeri sătmăreni, a vorbit despre importanța uniformei în unitățile de învățământ.

”Eu cred că are mai multe roluri, unul dintre cele mai importante este acel factor psihologic destul de bun pentru că elimină acele discrepanțe între elevii care poate au o posibilitate financiară mai mare decât alții. În al doilea rând, elevii care poartă uniforme trebuie să fie mândri că poartă uniformă și că fac parte dintr-o anumită categorie, școală sau colegiu”, a spus Ciprian.

Cei care își doresc să studieze, totuși, în uniforme școlare caută să poarte uniforme în care să găsească detalii reprezentative pentru vârsta sau caracterul lor, dar și uniforme care sunt la modă în țările străine sau în cele mai renumite universități.

”Există o tendință de a fi din ce în ce mai ajustate pe corp exact ca și în moda la nivel internațional, să fie slim. Bineînțeles că se ține cont și de celelalte aspecte mondiale. Chiar dacă sunt uniforme școlare ele se pliază, oarecum, după tendințele modei”, a mai spus designerul sătmărean.

Elevii, îndrumați către studiu
În județul nostru au existat foarte multe cereri, anul acesta, la clasele pregătitoare. Directorii școlilor consideră că rezultatele școlii, din anii trecuți, îi determină pe părinți să aleagă o anumită școală.

”Ne bucurăm că avem aşa de mulţi copii care se înscriu în clasele pregătitoare! Probabil că rezultatele bune din ultimii ani, atât la examenul de Bacalaureat, cât şi la Evaluarea Naţională au influenţat mult acest lucru. Aceste rezultate sunt o carte de vizită pentru liceul nostru”, a spus Maria Reiz, directoarea Liceului Teoretic German ”Johann Ettinger”.

Așadar, școlile sunt pregătite, rămâne doar ca elevii să înceapă acest an școlar nou cu forțe noi și cu dorința de a fi mai buni decât au fost în anii trecuți.

Structura noului an școlar
Noul an scolar va avea 35 de saptamani, desfasuradu-se intre 12 septembrie 2016 – 16 iunie 2017. Vacanta de iarna incepe in 24 decembrie 2016 si va avea 2 saptamani. Tot 2 saptamani au fost rezervate si pentru vacanta de primavara, perioada in care Ministerul Educatiei a dispus organizarea olimpiadelor si concursurilor scolare. O noutate apare si la desfasurarea programului “Scoala altfel”, unitatile scolare avand posibilitatea de a alege, in anumite limite, cand vor sa desfasoare cele cinci zile de activitati.
Semestrul I
Cursuri: luni, 12 septembrie 2016 – vineri, 23 decembrie 2016
Vacanta pentru copiii de la gradinita si din clasele pregatitoare – a IV-a: 29 octombrie – 6 noiembrie 2016
Vacanta de iarna: sambata, 24 decembrie 2016 – duminica, 8 ianuarie 2017
Cursuri: luni, 9 ianuarie 2017 – vineri, 3 februarie 2017
Vacanta intersemestriala: sambata, 4 februarie 2017 – duminica, 12 februarie 2017
Semestrul al II-lea
Cursuri: luni, 13 februarie 2017 – vineri, 14 aprilie 2017
Vacanta de primavara: miercuri, 19 aprilie 2017 – duminica, 30 aprilie 2017
Cursuri: marti, 2 mai 2017 – vineri, 16 iunie 2017
Vacanta de vara: sambata, 17 iunie 2017 – duminica, 10 septembrie 2017

Scolile trebuie sa marcheze prin manifestari specifice urmatoarele zile:
5 octombie – Ziua internationala a educatiei
5 iunie – Ziua invatatorului
1 iunie – Ziua copilului

Desfasurarea programului “Scoala altfel” este flexibilizata. Ramane in continuare format din 5 zile consecutive lucratoare, insa scolile pot planifica desfasurarea acestui program in urmatoarele intervale:
Pentru invatamantul prescolar si primar:
21 noiembrie 2016 – 2 decembrie 2016
27 februarie 2017 – 31 martie 2017
15 mai 2017 – 9 iunie 2017
Pentru invatamantul gimnazial, liceal, profesional si postliceal:
17 octombrie 2016 – 2 decembrie 2016
27 februarie 2017 – 31 martie 2017
15 mai 2017 – 9 iunie 2017

Desfasurarea programului “Scoala altfel” nu poate coincide cu perioada tezelor semestriale.

Tezele / lucrarile semestriale se sustin la finalul semestrelor, dupa parcurgerea programei scolare, cu cel putin 3 saptamani inainte de finalul semestrului.
Clasele a VIII-a si a XII-a fac exceptie de la structura de mai sus a anului scolar 2016-2017.

La clasele a XII-a, anul scolar are 32 de saptamani de cursuri, iar 3 saptamani sunt dedicate desfasurarii examenului national de bacalaureat (doua saptamani pentru probele orale, despartite de o pauza de o saptamana de saptamana dedicata probelor scrise). Cursurile claselor terminale din invatamantul liceal se incheie in data de 26 mai 2017.

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va incheia pe 24 iulie (cu afisarea rezultatelor finale), in timp ce a doua sesiune a Bacalaureatului va incepe pe data de 21 august (21 august 2017 – 6 septembrie 2017),

La clasa a VIII-a, anul scolar are 34 de saptamani de cursuri, iar o saptamana este dedicata desfasurarii Evaluarii Nationale. Cursurile claselor a VIII-a se incheie in data de 9 iunie 2017.

In ceea ce priveste examenele nationale, au fost optimizate calendarele de desfasurare pentru a evita suprapunerile si suprasolicitarea activitatilor de organizare, potrivit secretarul de stat in Ministerul Educatiei Monica Anisie.

Noutatile anului scolar 2016-2017:
A fost aprobat in premiera Statutul Elevului
Se acorda manuale gratuite pentru elevii claselor a XI-a si a XII-a
Este decontata integral navetei elevilor
Se urmareste dezvoltarea invatamantului profesional-dual

O modificare apare pentru elevii de clasa a XII-a si cei de clasa a VIII-a care sustin examenele de Bacalaureat, respectiv Evaluarea Nationale. A fost eliminata prevederea conform careia nota finala dupa solutionarea contestatiilor se modifica numai in cazul in care, intre nota initiala si nota de la contestatii exista o diferenta de minimum 0,5 puncte.

In procesul de admitere in invatamantul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII in calculul mediei de admitere a fost redusa la 20% (de la 25%), pentru a accentua importanta Evaluarii Nationale la finalul clasei a VIII-a.

Repartizarea computerizata a elevilor in clasa a IX-a se va realiza intr-o singura etapa, urmata de o perioada dedicata rezolvarii cazurilor speciale, conform metodologiei.

Tot din dorinta de a descongestiona activitatea din timpul vacantei de vara, examenul pentru definitivare in invatamant, care vizeaza cadrele didactice, se va organiza in perioada vacantei de primavara (luna aprilie).





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts