Reduceri la bilete şi abonamente pentru elevi şi studenţi



În contextul pregătirilor legate de  începutul de an școlar/universitar, CFR Călători recomandă elevilor şi studenţilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele dorite pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă. Elevii din clasele 0 – 12 beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare (vizate pentru anul şcolar în vigoare), de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio, clasa a II-a.Studenţii la zi din învăţământul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student “reducere la transport” (vizată pentru anul universitar în vigoare), de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza legitimaţiei de student “reducere la transport” şi a carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 6, 18, 24 de călătorii, cu trenurile Regio şi InterRegio, clasa a II-a,  pe an calendaristic (în funcţie de anul universitar în care este studentul), cu o reducere de 50%. Elevii şi studenţii beneficiază de abonamente  lunare pentru elevi, respectiv studenţi, la trenurile Regio (contravaloarea acestor abonamente reprezentând 50 % reducere din valoarea abonamentelor lunare). Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a II-a, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat. Aceste abonamente se acordă în baza carnetului de elev, respectiv a legitimaţiei de „reducere la  transport” pentru studenţi, vizate pe anul şcolar/universitar în vigoare.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts