S-a deschis un club de zi pentru pensionarii sătmăreni



pensionari-2-ok

Liga Pensionarilor “Unirea” din judeţul Satu Mare este binecunoscută pentru activităţile frumoase şi diverse pe care le organizează pentru toţi vârstnicii din judeţ. Aceştia au în istoricul asociaţiei un bogat şi deosebit palmares cu care se mândresc.
Lipsa unui loc în care vârstnicii, membri ai Ligii Pensionarilor, să se întâlnească peste zi sau în care să îşi desfăşoare activităţile era tot mai acută, motiv pentru care organizaţia ALDE Satu Mare s-a gândit să vină în ajutorul lor. Aşadar primind un spaţiu în care să îşi poată desfăşura activitatea, pensionarii sătmăreni au reuşit să îşi deschidă un centru de zi.

“Clubul acesta are un ţel foarte bine determinat. L-am obţinut cu foarte multe intervenţii şi suntem foarte mulţumiţi că am reuşit acest lucru. Acest club are multe angajamente în ceea ce priveşte activitatea întregii Ligi “Unirea”, respectiv activităţi culturale, de îndemânare, activităţile corului nostru şi multe altele. El va servi ca şi club de zi pentru orele de libertate ale acestora”, a spus Margareta Bejan, vicepreşedintele asociaţiei Liga Pensionarilor “Unirea” Satu Mare.
Proaspăt inaugurat ieri, în prezenţa mai multor oficialităţi, centrul de zi al pensionarilor este un spaţiu intim şi primitor, de care beneficiarii se bucură extrem de mult.

“Avem un aparat de făcut ceai şi cafea, în fiecare zi pensionarii vor fi serviţi cu ceaiuri, cafele sau sandiwchuri.Înafară de cotizaţia pe care o plătesc la asociaţie, pensionarii nu trebuie să facă nici o plată, vor primi totul gratuit. Avem o mică bucătărie, utilată cu tot ceea ce avem noi nevoie. De asemenea, vom primi un televizor. Vom achiziţiona tot ce este nevoie pentru a putea desfăşura nişte activităţi bătrâneşti”, a spus Mircea Marian, preşedintele asociaţiei Liga Pensionarilor “Unirea” Satu Mare.

În momentul de faţă nu există un program stabil al clubului, însă planurile pensionarilor sunt mari şi pregătesc pe viitor foarte multe activităţi diverse şi frumoase.
Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts