Secţia de Oncologie, reabilitată din temelii



spital-ziar-1

Lucrările de renovare la Secţia de Oncologie – spitalizare zi au fost finalizate. Grupurile sanitare, dar şi saloanele au fost renovate, însă cea mai mare realizare, spune managerul spitalului, a fost achiziţionarea de fotolii speciale pentru administrarea citosta-ticelor.

„Am finalizat renovările pe Secția de Oncologie – spitalizare de zi! Mulțumim pacienților și colegilor pentru înțelegere și răbdare! Câteva imagini „după” și „înainte” de renovare. De departe, cea mai importantă realizare o considerăm înlocuirea paturilor cu fotolii speciale pentru administrarea citostaticelor”, a spus Marcela Papici, managerul Spitalului Judeţean Satu Mare.

Contractul lucrărilor de renovare a presupus: recompartimentare spații din tâmplarie PVC; tencuieli, zugrăveli; reamenajare grupuri sanitare; intervenții la instalațiile de încălzire și electrice; montat pardoseală PVC, special destinată spitalelor.

În salonul de tratament s-a montat un televizor, iar modul în care s-au poziţionat fotoliile face ca pacienţilor să le fie mai uşor să comunice între ei, astfel să mai uite de dureri şi probleme. De asemenea, urmează ca psihologul, care este în permanenţă în secţie, să desfăşoare şedinţe împreună cu pacienţii în timpul tratamentului. De asemenea, aparţinătorii vor putea aştepta într-un spaţiu amenajat cu 40 de scaune.

Numărul pacienţilor este în creştere
Secţia de Oncologie – spitalizare zi se afla deja într-o stare deplorabilă, iar pacienţilor le era tot mai greu să îşi facă tratamentul în asemenea condiţii.

„Secţia de Oncologie are un trafic de 400 – 500 de pacienţi unici pe lună. Unii vin de două sau trei ori pe săptămână şi îşi desfăşoară tratamentul într-un spaţiu impropriu, un spaţiu care în urmă cu câţiva ani a fost construit şi adaptat nevoilor de atunci. Din păcate, numărul pacienţilor a crescut foarte mult şi spaţiul s-a degradat, astfel că a necesitat intervenţii”, a spus Marcela Papici, managerul Spitalului Judeţean Satu Mare.

Valoarea totală a lucrărilor, în care sunt cuprinse și renovările și reamenajările din cadrul secției de Diabetologie, este de 254.000 de lei (din sursele proprii ale SJU).

Proiecte noi pentru spital
În curând se vor finaliza lucrările de reabilitare la Secţia de Chirurgie Plastică, după care se vor începe lucrările la Chirurgia Generală. De asemenea, Secţia O.R.L. şi Ginecologie vor fi reabilitate în curând. Cea mai bună veste, însă, este aceea că se vor demara lucrări pentru secţia de neurologie, secţie care este una dintre secţiile problemă ale spitalului.

Ioana Simion





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts