More


    Un BMW de Satu Mare a făcut dezastru pe șosea! (FOTO)

    =

    Un grav accident rutier s-a produs astăzi, pe DN1C, pe raza localității clujene Coplean.

    Potrivit primelor informații, trei autovehicule au fost implicate în accidentul rutier de pe DN1C: un autoturism marca BMW înmatriculat în județul Satu Mare, o autoutilitară înmatriculată în municipiul București și un autotren de Argeș.

    ”Conducătoarea unui autoturism, o femeie în vârstă de 22 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce se deplasa pe direcția Dej – Baia Mare, într-o curbă la dreapta, pe fondul unui carosabil umed a pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autotren și cu o autoutilitară, care circulau din sensul opus. Ulterior impactului, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un cap de pod. Femeia a fost rănită și transportată la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat pentru Dej24.ro Carmen Juncan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.

    La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD, dar și polițiștii dejeni. Victima a fost preluată de echipajul medical și transportată la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

    În urma impactului, șoferița autoturismului, o persoană de sex feminin în vârstă de aproximativ 25 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img