Sătmărenii vor putea ajunge mult mai ușor la Milano Bergamo și Barcelona Girona după ce Compania Aeriană Ryanair a decis înființarea unor zboruri internaționale cu aceste destinații din Oradea, aeroport aflat la doar 120 de km de Satu Mare, începând din martie anul viitor.
Prima cursă, care va face legătura dintre Oradea – Barcelona, va fi pe 26 martie, iar frecvenţa zborurilor va fi de două ori pe săptămână. Cea de-a doua cursă, care va face legătura dintre Oradea și Milano Bergamo, va avea primul zbor în data de 29 martie, tot de două ori pe săptămână.
Cursele spre Barcelona vor avea loc miercurea şi duminica, iar cele spre Milano, miercurea şi sâmbăta.
Directorul de marketing şi vânzări al Ryanair pentru România, Denis Barabas, spune că se vor putea rezerva bilete începând de la 19,99 euro.