„Ziua porților deschise” la Pompieri



Cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someș” Satu Mare va desfăşura marți, 13 septembrie, „Ziua porţilor deschise”, la sediul detaşamentului din municipiul reședință de județ, în intervalul orar 12.00 – 14.00. La celelalte sedii ale subunităţilor din judeţul nostru, „Ziua porților deschise” va avea loc în intervalul orar 10.00-14.00, prilej cu care se va prezenta tehnica din dotare, iar cei interesaţi vor avea posibilitatea de a intra în contact cu cadrele inspectoratului pentru a-şi forma o imagine cât mai concretă despre activitatea instituţiei.

ISU „Someş” Satu Mare desfăşoară, cu ocazia „Zilei Pompierilor din România”, o serie de activităţi, urmate apoi de o paradă militară.Astfel, marți, 13 septembrie, începând cu ora 09.00, pe platoul din fața Monumentului Ostaşului Român din Satu Mare, se va desfăşura ceremonialul militar dedicat „Zilei de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România” și ceremonia de avansare în grad, înainte de termen.

După încheierea activităţilor, toţi invitaţii vor participa la parada militară dedicată acestei zile. Cu acest prilej, se va putea urmări în premieră în municipiul Satu Mare, o paradă militară cu personal şi tehnică. La eveniment vor fi prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie din dotarea ISU Satu Mare. Parada militară va fi urmată de un exerciţiu demonstrativ.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts