More


    Cine este aproapele meu?

    - Advertisement -

    Parabola bunului samaritean începe cu o întrebare teologică, “Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” şi se termină cu o descriere a unei personae, acordând prim ajutor unui om tâlhărit şi bătut, aflat pe marginea drumului. Începe cu cea mai importantă poruncă creştină, “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta”, şi se încheie cu achitarea notei de plată la un hotel şi cu cerinţa de a avea grijă de cel năpăstuit. Să privim mai îndeaproape această parabolă.

    Un învăţător de lege (avocat) îl întreabă pe Isus: “Cine este aproapele meu?”, iar ca răspuns primeşte o pildă. Un bărbat (nu se spune numele sau naţionalitatea) mergea de la Ierusalim spre Ierihon. A căzut pe mâna unor hoţi care l-au jefuit, l-au bătut, lăsându-l pe jumătate mort. Norocul lui că pe drum vine un preot, un evreu, om de nădejde al templului, om al lui Dumnezeu. Şi totuşi, “văzându-l, a trecut pe alături”. Al doilea care a trecut, a fost un levit. Şi el era om de la templu: cânta în cor. Dar totuşi, s-a uitat şi a trecut mai departe. A treia persoană care a trecut pe acolo era un samaritean. Un nimeni în ochii evreilor, care nu vroiau să aibă de-a face cu acest neam. Acesta s-a aplecat asupra lui, i-a îngrijit rănile, l-a pus pe măgarul său şi l-a dus la un hotel. A făcut mult peste ceea ce ar fi trebuit să facă din obligaţie. A rămas cu el toată noaptea. Dimineaţa următoare, înainte să plece, i-a dat gazdei bani în plus şi i-a spus: “Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da.” Practic samariteanul i-a dat un cec în alb.

    Ce spune cu adevărat Isus?Prin această parabolă, Isus spunea evreilor din acele vremuri: dacă un dispreţuit de samaritean nu a ezitat să meargă şi să salveze un evreu aflat într-o situaţie dificilă, atunci cu atât mai mult şi voi trebuie să faceţi aşa, voi, poporul ales de Dumnezeu; voi care aţi experimentat iubirea lui Dumnezeu; voi care aveţi adevărata religie; cu atât mai mult voi trebuie să fiţi dispuşi să traduceţi credinţa voastră în fapte de iubire. Şi totuşi Isus prin această parabolă nu a vorbit doar evreilor, ci şi nouă, celor de astăzi. Ce ne spune? Prima idee pe care Isus doreşte să o înţelegem este că majoritatea dintre noi nu suntem asemenea samariteanului; majoritatea suntem ca preotul şi levitul. Suntem prea ocupaţi de noi înşine, pentru a mai avea timp de nevoile altora. Găsim mii de scuze pentru a nu ne implica. Trecem pe lângă ceilalţi, ignorându-i. Dorim ca ceilalţi să fie pentru noi bunii samariteni, dar nu noi lor.

    Păcatul preotului şi levitului a fost păcatul omisiunii. Ei nu au făcut nimic atunci când puteau face ceva. Nefăcând nimic, ei au lăsat bărbatul să moară. Nu este acest cel mai subtil mod de a ucide? Nu despre acest păcat vorbea Domnul când spunea: “Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat”. Nu este oare cel mai groaznic păcat al nostru faţă de semenii noştri: nu îi urâm, dar suntem indiferenţi, îi ignorăm!

    A doua idee pe care ne-o transmite Isus prin această parabolă este că religia nu se practică doar în Biserică, ci şi pe stradă. Preotul şi levitul au redus religia la îndatoririle lor din templu. Isus ne aminteşte că suprema mărturie a practicării religiei se vede tocmai pe stradă, locul unde ei au eşuat.

    A treia lecţie a parabolei este aceea că răniţii sunt încă cu noi. Nu sunt doar cei răniţi fizic, ci şi cei răniţi de mizerie, de şomaj, de rasism, de exploatare. Nu întotdeauna sunt întinşi pe jos la marginea străzii. Semenul nostru poate să umble, să conducă o maşină, să alerge chiar, dar să fie rănit. Şi are nevoie de cineva care să fie aproapele său.

    Cine este aproapele meu? Adesea ne întrebăm acest lucru şi punem nişte limite. “Acesta este aproapele meu”, ne spunem, “pe când acesta nu este”. Pentru evrei, samaritenii nu erau aproapele. Dar Isus ne răspunde clar: oricine este aproapele meu. Oricine aflat în nevoie. Oricine cu care ne întâlnim întâmplător. Nu avem opţiune – dacă dorim să rămânem poporul lui Dumnezeu.

    În această lume, noi întâlnim suferinţă, durere şi rău. Toate acestea există că aşa vrea Dumnezeu. Nu El l-ea creat. Vrea să scape de rău la fel de mult ca şi noi. De fapt, bunul samaritean din Evanghelie este Dumnezeu însuşi. El a venit în lume să distrugă răul, să anuleze păcatul care este sursa majoră a suferinţelor noastre în trupul neputincios, mutilat, de la marginea drumului. Gestul bunului samaritean este gestul lui Dumnezeu, care prin Cristos se apleacă asupra noastră pentru a ne însănătoşi şi pentru a ne elibera. Isus este încă bunul nostru samaritean. Când suntem răniţi, El ne vindecă. Când suntem căzuţi la pământ, El ne ridică. Când suntem rătăciţi, El ne aduce înapoi acasă. Asemenea samariteanului, El vine la noi atunci când toţi ceilalţi au trecut pe lângă noi, ignorându-ne. Ne ia cu El, ne îngrijeşte rănile cu iubirea sa vindecătoare.

    “Mergi şi fă şi tu asemenea”, ne spune Isus nouă. V-am fost aproapele. V-am arătat ce este iubirea. V-am ridicat din condiţia voastră mizeră şi am făcut din voi oameni noi, v-am dat parabola Bunului Samaritean pentru a vă arăta că este de neiertat ca un creştin să “treacă pe partea cealaltă”, ignorând răniţii, înfometaţii şi nevoiaşii acestei lumi. Bunul samaritean este încă cheia atunci când dorim rezolvarea problemelor lumii. “Mergi şi fă şi tu asemenea.” Amin.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img