Cupa UNIO a adus la Satu Mare peste 370 de participanți



cupa-unio

Ajunsă la a 21-a ediție, Cupa UNIO a adus și în acest an un număr impresionant de participanți.

Peste 370 de judoka din trei țări s-au întrecut la cele mai mici vârste iar competiția de la sala LPS a fost una maraton cu peste opt ore de program și cu lupte aprige pe tatami.

”Le mulțumim tuturor pentru implicare și participare. Păcat că n-au mai ajuns polonezii care au avut ceva probleme cu autocarul dar și așa turneul a fost unul foarte bun ca valoare. Avem copii talentați iar viitorul pare asigurat. Doar trebuie să avem grijă de acești copii și să le oferim condiții și după ce ajung la vârsta senioratului” a spus antrenorul Mihai Terelyi.

Deschiderea oficială a fost făcută de directorul DJST , Virgil Dragoș, împreună cu președintele CS Unio, Gheorghe Istrauan, iar pe parcursul zilei au ținut să fie alături de organizatori și primarul Gabor Kereskenyi și președintele CSM Satu Mare, Vasile Fogel.

Rezultatele sportivilor sătmăreni:
CS Unio
U10: Marc Hajdu (50 kg) – locul 3;
U12: Luca Felber (46 kg) – locul 1, Paul Lung (50 kg) – locul 2, Cris Felber (42 kg) – locul 3;
U14: Dominic Stan (50 kg) – locul 1, Erik Kocis (60 kg) locul 3, Raul Oprea (66 kg) – locul 3.
Antrenor: Mihaly Terely.
CS Fuşle Security
U10: Rareş Paşca (24 kg) – locul 1, Dragoş Polgar (30 kg) – locul 2, Adina Micaş (+50 kg) – locul 2, Giulia Paşca (22 kg) – locul 3, Carina Paşca (22 kg) – locul 3, Ionuţ Corodan (34 kg) – locul 3;
U12: Paul Filip (55 kg) – locul 1, Antonio Ilie (50 kg) – locul 1, Adrian Soponar (27 kg) – locul 2;
U14: Raul Şter (+73 kg) – locul 1, Zenoviu Şter (46 kg) – locul 2, Alexandru Paşca (46 kg) – locul 2, Paula Pastiu (+63 kg) – locul 3, Andreea Marchiş (44 kg) – locul 3.
Antrenori: Vasile Fuşle şi Marian Halas.
Clasament pe echipe: 1.Liberty Oradea, 2.Debrecen, 3.Fuşle Security şi Ujgorod (Ucraina), 5.CS Unio.
Organizatorii turneului au fost: CS Unio, Primăria Satu Mare, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Asociaţia Judeţeană de Judo. Pentru sprijinul acordat, aceştia aduc mulţumiri: Csaba Ludescher, Attila Pelcz, Doina Czerlau, Florin Pop, Lucian Şereş, Ciprian Fabian, Vasile Ghenea şi arbitrilor care au făcut voluntariat.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts