More


    Educație școlară prin baschet

    =

    street1

    Sala de sport a Colegiului Naţional ”Ioan Slavici” din Satu Mare, va fi azi gazda unei competiţii de streetball fete (clasele a V-a – XII-a).

    Competiţia face parte din proiectul educaţional regional ”Educaţie şcolară prin baschet”, aflat la cea de-a VII-a ediţie.

    Partenerii din cadrul proiectului sunt: Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare, Primăria municipiului Satu Mare, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare, Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare, Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru Toţi”, Şcoala gimnazială ”Mircea Eliade”.

    În competiţie s-au înscris 31 de echipe din judeţele Satu Mare şi Maramureş.

    Meciurile se vor desfăşura, pe grupe de vârstă, în sala de sport a Colegiului Naţional „Ioan Slavici”, între orele 9-16,30.

    Câştigătorii fiecărei grupe vor primi medalii şi diplome din partea organizatorilor.

    Proiectul regional ”Educaţie şcolară prin baschet” cuprinde, în paralel, activităţi educative adresate elevilor, în vederea promovării activităţii sportive ca alternativă de viaţă sănătoasă şi factor de protecţie faţă de comportamentele de risc pentru sănătate.
    Parteneriatul cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Satu Mare implică promovarea, în rândul elevilor, a cunoştintelor privind diferite aspecte ale sănătăţii, punând accent pe importanţa adoptării unui stil de viaţă sănătos (sport) şi a conştientizării comportamentelor de risc pentru sănătate.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img