More


    Fasole și ciolan, porția de 1 Decembrie

    =

    ziua-romaniei

    Prefectul Radu Bud a anunțat ieri, în cadrul Colegiului Prefectural, programul municipiului Satu Mare pentru Ziua Națională a României. De asemenea, prefectul a anunțat că toți cei care vor participa vor primi o porție de mâncare, oferită de Armată.

    „Cel mai probabil în cele trei parcări de la catedrală va fi un stand culinar. Cei de la Armată, dar și organizatorii și Primăria și Consiliul Județean au dorit să mențină obiceiul de a oferi tradiționala fasole cu cârnați sau ciolan și poate sarmale”, a mai declarat prefectul.

    Nu vor lipsi, ca în fiecare an, depunerile de coroane la busturile lui Iuliu Maniu și Ion I.C. Brătianu, după care la statuia lui Vasile Lucaciu va avea loc un ceremonial militar, de la ora 12.00. Totodată, un moment deosebit se anunță a fi defilarea Gărzii de Onoare prin fața Hotelului Dacia. La finele acestor desfășurări, sătmărenii vor putea participa la două concerte, ambele susținute la Filarmonica Dinu Lipatti. Primul va începe în jurul orei 14.00, iar al doilea de la ora 18.00.

    Organizarea acestei zile a început cu mult timp în urmă, când prefectul Radu Bud a avut o întâlnire cu șefii structurilor județene din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Poliția, Jandarmeria, ISU, Poliția de Frontieră și Garnizoana Satu Mare. De asemenea, și cu reprezentanții Centrului Cultural “G.M. Zamfirescu”, Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi ai Școlii de Arte. Împreună au reușit să organizeze o zi în care toți sătmărenii să se poată bucura de Ziua Națională a României.

    Radu Bud a lansat o invitație către toți sătmărenii, spunând că îi așteaptă pe toți să participe la acest important eveniment.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img