I-a furat mobilul…



La sediul Poliției Municipiului Satu Mare s-a prezentat luni o femeie de 33 ani, din Satu Mare, reclamând faptul că în jurul orei 16:50, o persoană necunoscută i-a sustras telefonul mobil dintr-un birou al sediului firmei de pe strada C.A. Rosetti, din Satu Mare.

Echipa de investigatori judiciariști a demarat verificările, care coroborate cu vizionarea imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere ale societății, au condus la identificarea principalului bănuit de comiterea furtului.

Din cercetări a rezultat că un minor de 15 ani din Satu Mare, profitând de faptul că biroul a rămas fără supraveghere, ar fi pătruns în incintă și de pe masă a sustras telefonul mobil.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 2.000 de lei a fost recuperat prin restituirea telefonului persoanei vătămate, cercetările urmând să continue pentru stabilirea întregii activități infracționale.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts