Istoria nu poate trece pe lângă noi!



N-ai crede că Vasile Moiş este autorul unei cărţi-document, având în vedere că este avocat de excepţie.Citindu-i cartea, ai în faţă un scriitor adevărat, un talentat istoric, care readuce în discuţie şi din perspectivă juridică un contencios româno-maghiar din Transilvania. Toate, de-a lungul anilor, au stârnit vii dispute, unele chiar înverşunate la toate instanţele şi organizaţiile internaţionale ale vremii. Cartea „Autonomia Ţinutului Secuiesc: între himeră şi trădarea României” este un adevărat manual de istorie, de 432 pagini cu 13 capitole şi cu foarte interesante anexe, încât bibliografia utilizată de autor se dovedeşte cea mai documentată, amintindu-l pe Gen. Aurel I. Rogojan cu „Fereastra serviciilor secrete”, carte lansată cu succes în Satu Mare.

„Cuvânt înainte”, semnat de Vasile Moiş, este ca o lecţie de învăţătură, atât de însemnată precum o predică la Sfânta Liturghie, cu o finalitate ce dă de gând fiecărui cetăţean fidel acestei ţări numită România. Face Vasile Moiş o frumoasă trimitere la spusele lui Mircea Eliade: „Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte noi, Românii…” . Partea interesantă a acestei prefeţe duce la perioada actuală ce-o trăim, vremuri viclene şi dificile care se răscolesc şi se agită pe zi ce trece, când amărăciunile toate ne împresoară şi când veştile rele şi durerile nu se mai sfârşesc, când „nu se stopează corupţia clasei politice şi România riscă să aibă trei categorii de politicieni: cei care au făcut puşcărie, care fac puşcărie şi care vor face puşcărie”.

Încerc să prezint şi ceva din conţinutul cărţii lui Vasile Moiş, cu gândul că vă procuraţi cartea ce vă deschide ochii asupra problemelor ţării, care ar trebui să devină problema fiecărui cetăţean ce simte româneşte. Autorul chiar aşteaptă sugestiile Dvs., stimaţi cititori, privind completarea datelor ce ar putea aduce îmbunătăţiri pentru viitoarele ediţii revizuite.

Din cele 13 capitole şi multele subcapitole ale cărţii, subliniez titluri care incită la lecturare, la analiză profundă şi la o deşteptare a conştiinţei cititorului. Mai mult, o discuţie organizată, pe marginea conţinutului cărţii, ar fi binevenită! În capitolul 2, m-a impresionat „Unirea Ardealului cu România este opera poporului român, nu este un cadou primit, la Trianon, de la Puterile Aliate.” (Capitolul este realizat pe un număr de 12 cărţi şi dicţionare de mare importanţă).

Capitolul 9 dezvăluie Autonomia Ţinutului Secuiesc, un concept confuz, lucru bazat pe 9 cărţi ale unor autori de prestigiu, majoritatea fiind italieni.

Capitolul 11 aduce în discuţie documente şi declaraţii ce dezvăluie inconştienţa unora, ignoranţa şi lipsa de patriotism, de trădare de ţară.

Apar lucruri negative la adresa Parlamentului privind rolul său prevăzut de art. 61 din Legea fundamentală a ţării. Tot aici se prezintă actul de retrocedări costisitoare pentru poporul român, act abuziv: moşii, castele, păduri, şcoli, spitale etc., alături de sume ce reprezintă despăgubiri foarte consistente. Afacerea Gojdu reprezintă un capitol separat. Bibliografia utilizată îl are pe Petre Ţurlea, Ion Popescu Longin, Onisifor Ghibu, Mateş Ştefan, Valer Pop, Monitorul Oficial al României, nr. 126 din 12 iunie 1929, p. 4481.

De fapt, cartea lui Vasile Moiş nu este o înşiruire de date doar, de prezentări de atitudini şi revoltă în adâncul sufletului, ci este şi o lectură plăcută, presărată cu citate frumoase din marii scriitori ai literaturii universale. De ex., capitolul 12 se deschide cu un frumos motto din Victor Hugo: „Viitorul este un edificiu misterios pe care-l construim astăzi pentru mâine. Să-l făurim deci cu ce avem mai frumos în suflete.”

Mi s-a părut interesant materialul intitulat „Relaţia Uniunii Europene cu Federaţia Rusă”. Finalul cărţii este nimic altceva decât răspunsul pe care trebuie să-l dăm fiecare, în sinea noastră, pornind de la Romain Rolland: „Patria sunt eu, eşti tu, e tot ceea ce iubim, tot ceea ce visăm, tot ceea ce va fi când noi nu vom mai fi”. Deci, „Ce ţară lăsăm urmaşilor noştri?”. Pornind de la această întrebare, ajungem la lipsa de preocupare a Statului român de românii rămaşi în afara graniţelor ţării. Mi-a plăcut abordarea autorului şi sublinierea rolului bisericii la noi şi în Uniunea Europeană. Porneşte chiar de la 1359 – înfiinţarea Mitropoliei Valahiei – la Curtea de Argeş, iar cea de la Suceava în 1401. Enumeră centrele episcopale ortodoxe în cele 9 localităţi. Prezintă corupţia societăţii noastre prezente, situaţia demografică, dezmembrarea începută a ţării. Postfaţa este un studiu semnat de Dorin Suciu, cu un citat ce trebuie să ne dea de gândit: „Oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă în realitate, ci de cum înţeleg ceea ce li se întâmplă”- Epictet, filozof grec. Vă îndemn să citiţi această carte „de căpătâi”, utilă fiecăruia!

Teodor Curpaş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts