More


    Sătmăreanul care l-a convins pe preşedintele Americii de justeţea recunoaşterii Marii Uniri de la 1918

    =

    epaminonda-lucaciu2

    Epaminonda Lucaciu a fost fiul unuia dintre cei mai importanți luptători pentru drepturile românilor din Transilvania, părintele Vasile Lucaciu, supranumit și Leul din Șișești. Acesta s-a numărat printre conducătorii Partidului Național Român din Transilvania, a semnat Memorandumul românilor ardeleni și a fost întemnițat în anul 1892, în procesul Memorandiștilor de la Cluj. Părintele Vasile Lucaciu a fost și unul dintre apostolii Marii Uniri de la 1918, iar fiul său, care a devenit, de asemenea, preot greco-catolic, i-a moștenit pasiunea pentru drepturile românilor. Epaminonda Lucaciu este cel care a înfiinţat primul ziar românesc de pe continentul nord-american şi, totodată, cel care a creat prima parohie românească din Statele Unite ale Americii.

    Portret de luptător
    Epaminonda Lucaciu a fost unul dintre cei cinci copii ai preotului greco-catolic Vasile Lucaciu. El a venit pe lume în anul 1877, în localitatea Sâncrai, din județul Satu Mare. Epaminonda Lucaciu și-a făcut studiile primare în Satu Mare, iar studiile liceale le-a urmat în Năsăud, la renumitul liceu grăniceresc din orașul ardelenesc. După absolvirea liceului, el a ajuns student al Institutului De Propaganda Fide de la Roma.

    A rămas să studieze în Cetatea Eternă până în 1898, când a devenit doctor în Filosofie și în Teologie. Hirotonit preot greco-catolic, el a slujit în parohia tatălui său, la Șișești, apoi a fost numit paroh la Cenad. În condițiile în care la sfârșitul secolului al XIX-lea și în primii ani ai secolului XX, foarte mulți români ardeleni au emigrat dincolo de Oceanul Atlantic, Epaminonda Lucaciu le-a propus ierarhilor greco-catolici români să deschidă o misiune catolică românească, menită să asigure asistența spirituală a celor stabiliți pe continentul nord-american.

    După ce a primit binecuvântarea ierarhilor săi, părintele Epaminonda Lucaciu a emigrat, în anul 1905, în Statele Unite ale Americii. În anul 1905, el a deschis prima biserică românească din federația nord-americană, Biserica Sfânta Elena din Cleveland. De asemenea, el a început să editeze și primul ziar românesc de pe continentul nord-american, care purta numele ”Românul”. Pastorația lui Epaminonda Lucaciu a avut succes, iar în condițiile în care comunitatea românilor stabiliți în America de Nord înregistra creșteri semnificative, atât ca urmare a noilor valuri de emigranți, cât și datorită nașterilor înregistrate în cuplurile de români deja stabiliți în Statele Unite ale Americii, preotul greco-catolic a sosit în anul 1907 în Transilvania, pentru a cere ierarhilor Bisericii Române Unite cu Roma să trimită noi clerici peste Ocean. În paralel, el a continuat să deschidă noi parohii. În anul 1913, părintele Epaminonda Lucaciu își desfășura activitatea la Trenton.

    Izbucnirea Primului Război Mondial a îngreunat comunicațiile dintre Statele Unite ale Americii și Europa. În contextul în care în Statele Unite ale Americii se contura un curent tot mai accentuat favorabil intrării SUA în război de partea Antantei.

    Cu Unirea în audienţă la Casa Albă
    În timpul şederii sale în Statele Unite ale Americii, Epaminonda Lucaciu a militat pentru dreptul românilor ardeleni de a-şi hotărî singuri soarta, iar după intrarea SUA în Primul Război Mondial, în anul 1917, preotul ardelean a încercat să organizeze o Legiune Română, cu recruţi din rândul emigranţilor din America de Nord, care să lupte de partea Antantei. Unităţi militare asemănătoare fuseseră deja formate în Rusia, cu recruţi adunaţi din rândul foştilor prizonieri ardeleni şi bucovineni, care au decis să se înroleze în Armata Regală Română. Legiunea Română nu s-a mai concretizat, pentru că s-a sfârşit războiul.

    Epaminonda Lucaciu a fost de un real sprijin delegaţiei române, din care făcea parte şi eminentul său părinte, într-o misiune istorică pentru atingerea şi îndeplinirea Marii Uniri. A participat la toate acţiunile şi manifestările organizate de această misiune, inclusiv la audienţa de la Casa Albă din 1918. Vasile Lucaciu, tatăl său, a sosit în SUA în perioada 1918-1920, ca să facă lobby pentru recunoaşterea Marii Uniri. Activitatea celor doi preoţi ardeleni, tată şi fiu, împreună cu alţi lideri ai românilor, a fost încununată de succes, iar delegaţii românilor au fost primiţi de preşedintele american Woodrow Wilson, pe care l-au convins de justeţea cauzei lor. De asemenea, au convins publicaţii de prestigiu, precum „Washington Post“ sau „The New York Times“, să pledeze pentru recunoaşterea Marii Uniri, lucru care a dus la conturarea unui puternic curent favorabil României în opinia publică americană, curent de opinie stimulat şi de vizita Reginei Maria a României peste Ocean.

    După semnarea Tratatului de la Trianon, care recunoaşte Marea Unire, părintele Epaminonda a socotit că misiunea sa în America a fost împlinită. În 1921, îl aflăm în Transilvania, care era unită cu România, fiind pe rând preot militar la Satu Mare şi apoi paroh la Şişeşti. Pentru unul dintre artizanii Marii Uniri, au urmat vremuri triste, cum ar fi refugiul din vremea Dictatului de la Viena şi apoi amărăciunea interzicerii bisericii greco-catolice. În 1960 a fost coborât în cripta familiei din biserica din Şişeşti.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img