Specialitatea casei, victorie pe final!



oli1

Olimpia e pe val în liga a 2-a și după succesul de sâmbătă cu Chindia a început să viseze frumos, la promovare. Elevii lui Bogdan Andone rămân neînvinși pe teren propriu și, ce e mai interesant, păstrează tradiția de echipă ce reușește să facă diferența pe final.

Ai noștri au dominat partida și în ciuda unor bune ocazii în prima repriză, a unei bare, golul de trei puncte a picat în prelungiri. Munteanu, din nou cel mai bun de pe teren , a creat faza din care Tudoran a marcat în minutul 90+1.

Din păcate, vremea rea și faptul că meciul a fost transmis în direct de televiziunile de sport i-a ținut pe suporteri departe de stadion . N-au fost mai mult de 100-200 de spectatori ce au încercat să se apere de ploaie sub copertina tribunei oficiale…Cât despre teren…mai era puțin și devenea impracticabil!

Dacă Olimpia pare o specialistă a victoriilor pe final în schimb Chindia pierde a doua oară la rând în deplasare în prelungiri.Dâmbovițenii au cedat la Sfântu Gheorghe tot în minutul 90+1 ca la Satu Mare…Iar Chindia pare acum în pierdere de viteză și e departe de forța arătată sezonul recut când oamenii lui Nicu Croitoru treceau la pas de Olimpia, 2-0 acasă și 4-1 la Satu Mare…De altfel nivelul ligii secunde pare mai scăzut chiar dacă avem o singură serie. Dar asta nu scade cu nimic meritele galben-albaștrilor , care în ciuda problemelor cu banii și mai ales cu infrastructura sunt la un pas de promovare!
Olimpia Satu Mare: Anca Trip – Rus (Pop), Iuhas, Muntean, Duruș, Onicaș, Heil, Mureșan, Ludușan (Tudoran), Pană (Faur).

Chindia Târgoviște: Meilă – Pătru, C. Dinu (Ispas), B. Dinu, Martac, Pencea, Mihai, Nisipeanu (Parghel), Cherchez (Neagoe), Neguț

”Le mulțumesc băieților din partea mea și a staff-ului pentru modul în care se antrenează și se pregătesc și e numai meritul lor că au reușit să aducă Olimpia pe un loc fruntaș al clasamentului. Le mulțumesc și suporterilor care au venit și ne-au susținut până în minutul 90 pe această vreme englezească”–Bogdan Andone-antrenor Olimpia.

Se retrage și Berceni?
Liga a 2-a se transformă încet într-o glumă proastă patronată de FRF-ul lui Burleanu. Ideea unui campionat cu o serie nu doar că a diluat competiția iar nivelul e unul foarte slab, dar iată că acum se demonstrează că unele cluburi au fost acceptate în eșalonul doi doar ca să fie la număr…După Pâncota, acum și Berceni e la un pas de retragere…Vorbim de echipe care nu făceau față probabil nici la nivel de județ dar pe care FRF-ul le-a acceptat în Liga a 2-a și așa ne-am trezit cu rezultate de maidan…17-0 , 9-1, 7-1 șamd…Problema nu e că echipele ce au apucat să joace cu Berceni pierd trei puncte în clasament ci că au cheltuit o grămadă de bani pe deplasare sau pe organizarea acasă a jocului…Bani aruncați pe fereastră și care în mod normal ar trebui imputați lui Burleanu & co…Și când te gândești că Olimpia s-a dus cu avionul și apoi s-a întors acasă cu CFR-ul pentru șușa de la Berceni…

Liga a II-a. Etapa a 16-a
Olimpia Satu Mare – Chindia Târgoviște 1-0
Academica Clinceni – FC Braşov 2-1
Luceafărul Oradea – Metalul Reşiţa 3-1
CS Afumaţi – Dacia Unirea Brăila 1-1
Juventus București – CSM Rm. Vâlcea 0-0
Dunărea Călăraşi – ACS Berceni 3-0 (n)
Unirea Tărlungeni – CS Baloteşti 1-3
Sepsi Sf. Gheorghe – Foresta Suceava 6-1
UTA Bătrâna Doamnă – ASU Poli Timișoara 1-1.

10-sport_layout-1

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts