Spectacol de 1 Decembrie la Școala Gimnazială ”Dr. Vasile Lucaciu”



lucaciu

Chiar dacă luna noiembrie nici nu a ajuns la final, spectacolele de 1 decembrie nu au întârziat să apară. Cei mici, mai nerăbdători, au desfășurat deja câteva momente în cinstea Zilei Naționale a României.

Elevii Școlii Gimnaziale ”Dr. Vasile Lucaciu”, din municipiul Satu Mare, au susținut un program deosbit cu ocazia zilei de 1 decembrie, în amfiteatrul Liceului Forestier. După cum era firesc, întreg evenimentul a început cu intonarea imnului ”Deșteaptă-te române”. A urmat apoi colajul de poezii și cântece ”Pentru tine, țara mea!”, prezentat de elevii clasei I-a și a II-a, îndrumați de doamnele învățătoare Lenuța Bâce și Ioana Bogdan. La finalul colajului, cei mici, îndrumați de doamnele profesoare Zoia Botiș și Melinda Bumb, au întins o horă mare, încântând auditoriul cu acest frumos dans românesc. Cei mai mari, elevi ai clasei aVI-a au prezentat un moment poetic, urmați de o prezentare referitoare la viața și activitatea părintelui spiritual al școlii, respectiv dr. Vasile Lucaciu, făcută de elevul Vadasz Attila, sub îndrumarea Izabelei Bretan. Elevii clasei a VIII-a, pregătiți de doamnele profesoare Lia Koka și Crina Bârle, au prezentat povestea Marii Uniri, după care, din nou cei mici, au prezentat montajul ”La mulți ani, Romănia!”. În încheiere, grupul vocal al elevilor din clasa a III-a step by step și ai claselor gimnaziale, au prezentat un moment artistic.

Un număr de 82 de elevi au fost implicați în întreg evenimentul. Le-au fost alături de directorii Hudak Ildiko și Micle George, împreună cu coordonatorul programului Melania Boudi și coordonatorul de proiecte și programe educative.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts