More


    Țara Oașului găzduiește un vernisaj de excepție

    =

    tiplea

    Grupul de fotografi negreșteni invită toți sătmărenii, astăzi, la vernisajul celei de-a VII-a ediții a expoziției de fotografie „Versus dar Împreună“, care va avea loc la Galeriile de Artă ale Muzeului Ţării Oaşului, începând cu ora 17.00.

    Expoziția de fotografie „Versus dar Împreună“ reuneşte imagini realizate în stiluri şi genuri diferite, fotografia fiind numitorul comun al unui tot unitar expoziţional, devenit o tradiţie pe plan naţional.
    Fotograful negreștean, cu notorietate internațională, Remus Țiplea este unul dintre organizatorii evenimentului, dar și unul dintre participanți. Anul acesta, Remus va expune o serie cu flori din Țara Oașului. Seria poartă numele sugestiv ”Flori de Oaș”, fotograful spunând că s-a inspirat de la faptul că multe oșence poartă nume de flori.

    ”Este o serie de portrete cu oșence, abordate altfel. Dacă știi să te uiți la frumusețea oșencelor, la frumusețea portului oșenesc, o să descoperi de fapt niște flori frumoase”, a spus Remus.

    Alături de fotograful Remus Țiplea, vor participa și ceilalți doi organizatori, respectiv Emilian Moldovan, care va expune peisaje panoramate, și Romeo Komaromi, care va expune simplitatea banalului din cartierele de blocuri ale orașului. De asemenea, fotografi din întreaga țară își vor expune creațiile astăzi la Negrești Oaș.

    Proiectul a luat naștere în anul 2009 la Negrești Oaș, când cei 4, la vremea respectivă, intrau cu pași timizi în lumea fotografiei. Perseverența și pasiunea pentru fotografie și frumos i-a făcut pe membrii grupului să continue și să ajungă la cea de-a VII-a ediție. Numele proiectului ”Versus dar împreună” a fost dat de redactorul unei reviste de fotografie, Cristina Cioacea, care, pe parcursul evoluției lor, i-a îndrumat în această lume a fotografiei.

    Organizatorii proiectului și implicit ai vernisajului spun că încet au reușit să se impună în lumea fotografiei, având recunoașterea autorităților locale și județene, care implicit îi ajută. Așadar, astăzi, începând cu ora 17.00, la Galeriile de Artă ale Muzeului Țării Oașului, toți iubitorii Țării Oașului sau cei care își doresc câteva clipe de destindere printre fotografiile lumii văzute altfel sunt așteptați să ia parte la vernisaj.

    Ioana Simion



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img