Un bărbat se zbate între viață și moarte la Terapie Intensivă



barbat-terapie-intensiva

Un bărbat de 31 de ani se zbate între viață și moarte la secția Terapie Intensivă a Spitalului Județean Satu Mare. A fost găsit căzut în stradă, în condiții suspecte și a fost dus la Urgențe. Polițiștii au demarat o anchetă pentru că există posibilitatea ca bărbatul să fi fost agresat.

Ce s-a întâmplat
În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Drumul Careiului, a fost găsită o persoană ce părea a fi căzută de pe bicicletă. Cei care au găsit victima au sunat la Ambulanță care au preluat persoana și au transportat-o la Urgențe. După un control sumar, victima a fost lăsată acasă deși prezenta urme ale unui posibil traumatism cranio-cerebral. A doua zi dimineață, însă, bărbatului, care este tehnician dentar, i s-a făcut rău, a ajuns din nou la Urgențe, unde i s-a făcut un Computer Tomograf și s-a observat că are un cheag de sânge pe creier. Acum este internat în comă la Terapie Intensivă la Spitalul Județean și doar aparatele îl mai țin în viață.

Managerul Spitalului Județean, Marcela Papici, explică ce s-a întâmplat în acea noapte la Spitalul Județean. Conform spuselor acesteia, pacientul a fost adus la Urgențe stabilizat, a fost tratat conform protocoalelor medicale cod galben, a stat trei ore la Urgențe, timp în care semnele vitale nu i s-au modificat. Acesta a fost și motivul pentru care pacientul a fost lăsat acasă. Tot Marcela Papici spune că tânărul a ajuns a doua zi dimineața la Urgențe, doar că, între timp s-a mai petrecut ceva. Adică tânărul ar mai fi căzut o dată și s-a lovit din nou la cap. Managerul Spitalului Județean a confirmat că pacientul este internat la Terapie Intensivă.

Varianta unui atac
Se pare că tânărul ar fi avut la el o sumă de bani care nu a mai fost găsită ulterior. Apropiații tânărului nu exclud nici varianta unui atac. Surse apropiate bărbatului spun că acesta ar fi participat la balul dentiștilor, fiind tehnician dentar, care a avut loc sâmbătă seara. Acesta ar fi avut la el o sumă impresionantă de bani.

Tot din aceleași declarații, se poate deduce că bărbatul, după ce a plecat cu bicicleta de la balul dentiștilor, s-ar fi oprit la barul Seven, de pe strada Careiului. Este foarte posibil că aici, cineva, să fi văzut că are o sumă mare de bani, iar când acesta a ieșit din bar l-a atacat la doar câteva zeci de metri mai încolo. Există posibilitatea ca una dintre camerele de supraveghere din zonă să fi surprins ce s-a întâmplat, cum ar fi cea din parcarea de la Kaufland. Cu siguranță, polițiștii vor viziona aceste înregistrări. Apropiații bărbatului spun că, deși este posibil ca cineva să fi văzut ce s-a întâmplat, să refuze să vorbească de frică. Sunt sătmăreni care ar dori să fie făcută publică o fotografie a bărbatului, poate că-l recunoaște cineva, însă, din motive pe care nimeni nu le înțelege, familia acestuia nu dorește să facă acest lucru.

În prezent cazul este cercetat de polițiști pentru vătămare corporală, care au demarat o anchetă pentru a fi stabilite cauzele care au dus la acest incident.
Cristian Stan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts