Visăm frumos în continuare…



ce-exc-lps

Așa a sunat declarația antrenorului Dacian Nastai după victoria obținută de elevii săi la Timișoara pe terenul Centrului de Excelență.

Și am completa că această echipă chiar are acum tot dreptul să viseze la o performanță deosebită după rezultatele obținute în această toamnă…LPS –ul a învins de două ori Centrul de Excelență Timișoara într-o singură lună, a bătut pe Poli Timișoara, echipa de pe doi, cu 4-0 și e pe primul loc într-o serie în care majoritatea echipelor țin ori de cluburi de prima ligă ori de Academii importante de copii și juniori.
”Au trecut 30 de ani de la finala jucata la U 19 de Olimpia antrenata pe atunci de prof. Kalmar Iosif şi ar fi momentul sa fim din nou acolo. Sătmarul chiar merita asta”, a mai declarat Nastai Dacian, conștient că mai e însă cale lungă până la o finală…

Partida s-a jucat pe un teren sintetic la care echipele din Satu Mare doar visează iar LPS-ul s-a bătut cu formația unui centru care dispune de toate conditiile necesare pentru performanta (selectie din toata tara, preparator fizic,antrenori secunzi ,antrenor de portar si organizator de competitii, alimentatie,refacere controlata, vitaminizare, materiale de ultima generatie pentru antrenament si analiza video ).

Golurile au fost marcate de Onea min 3, Sergiu Ciocan din penalty în min 25 și Nagy Mate min 60 respectiv Oltean min 10.

”Am intrat in ultima saptamana de pregatire in care miercuri ne deplasam la Timisoara pentru jocul cu POLI Timisoara din optimile Cupei Romaniei si sambata ne luptam acasa pentru 3 puncte cu Centrul de Excelenta Targu Mures,echipa care in tur ne-a pus probleme ” ne-a mai spus antrenorul LPS-ului, Nastai Dacian.

La U17, Centrul de Excelență a învins LPS cu 2-1.

LPS Satu Mare- Sebastian Moroz, Mark Parnău, Darius Oltean, Laurențiu Cătuna, Darius Forgacs, Adrian Micaș, Nagy Mate( Denis Topan), Denis Cubas, Sergiu Ciocan, Răzvan Onea , Szekely Krisztian.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts