More


    Aşteptăm propunerile dumneavoastră!

    - Advertisement -

    GNV

    Aşa cum v-am obişnuit din 2013 încoace, şi în acest final de an, Gazeta de Nord-Vest pregăteşte listele pentru Superlativele anului 2016 în sportul sătmărean.

    Cu bune, cu rele, şi 2016 a fost un an prolific în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de sportivii şi antrenorii sătmăreni, iar cotidianul nostru vă oferă şansa de a nominaliza, la diferitele categorii, numele celor care, după părerea dumneavoastră pot fi incluşi în sondajul nostru.

    Şi în acest an, sondajul va avea şapte secţiuni, după cum urmează: cel mai popular jucător de la Olimpia, cel mai popular jucător din Liga a IV-a Elite, cel mai popular antrenor din Liga a IV-a Elite, cel mai popular arbitru, cel mai popular sportiv din judeţ, cel mai popular antrenor din judeţul Satu Mare, dar şi omul anului 2016.

    Aşadar, aşteptăm mesajele dumneavoastră pertinente, cu nominalizări, atât de categorii cât şi de nume importante din lumea sportului sătmărean, iar de săptămâna viitoare vă veţi putea vota favoriţii pe www.gazetanord-vest.ro.

    Iar la final, aceste voturi vor fi contabilizate, iar în prima ediţie din 2017 a emisiunii Săptămâna Sportivă de la Nord Vest TV vor fi anunţaţi câştigătorii. De menţionat că rezultatele finale ale voturilor iubitorilor sportului sătmărean vor fi apreciate în funcţie de simpatii şi de performanţele pe care le-au realizat aceştia, iar discuţia pe seama acestora ar putea continua la infinit.

    În 2015, la rubrica secţiunea “cel mai bun jucător al Olimpiei“, Capitanul Cosmin Iuhas a fost desemnat câştigător. “Cel mai bun jucător din Liga a IV-a Elite“ a fost desemnat Ardelean de la Victoria Carei . Răzvan Nintaş de la Carei a fost câştigătorul secţiunii “cel mai bun antrenor din Liga a IV-a Elite“, iar Ştefan Bathori cel mai bun arbitru din Elite. La secţiunea “sportivul anului din judeţ“, dansatorii de la Royal Dance Club, Oana Bumba şi Ciprian Mariţa şi-au adjudecat victoria. “Cel mai bun antrenor din judeţ“ a fost „luptătorul” Tudor Barbul

    În ceea ce priveşte “omul anului 2015“, Florin Mulcuţan, cel care a revigorat boxul sătmărean, a fost desemnat câştigător.

    Aşadar, aşteptăm propunerile dumneavoastră iar de săptămâna viitoare hai la… vot!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img