Astra Giurgiu – Genk, în șaisprezecimile Europa League



379577b400000578-3758751-astra_giurgiu_s_players_celebrate_after_filipe_teixeira_gave_his-m-14_1472158879049

Astra Giurgiu va întâlni formația belgiană KRC Genk în șaisprezecimile de finală ale Europa League la fotbal, potrivit tragerii la sorți efectuate luni la sediul UEFA de la Nyon (Elveția).

Campioana României, aflată în premieră în această fază a competiției, va juca primul meci pe teren propriu, în data de 16 februarie, iar returul va avea loc pe 23 februarie.

Astra a încheiat pe locul al doilea în Grupa E, după 0-4 și 0-0 cu AS Roma, 2-1 și 1-1 cu Viktoria Plzen, 2-3 și 2-1 cu Austria Viena.

Genk a câștigat Grupa F, după 2-3 și 1-0 cu Rapid Viena, 2-0 și 3-5 cu Athletic Bilbao, 3-1 și 2-0 cu Sassuolo.

Genk, echipă antrenată de Peter Maes, s-a clasat pe locul 4 în ediția trecută de campionat, iar acum ocupă locul 10, cu 24 puncte după 18 etape (având un meci mai puțin), meciul cu Waasland-Beveren, de duminică, fiind amânat.

Printre cei mai cunoscuți jucători ai echipei KRC Genk sunt fundașul ceh Jakub Brabec, atacantul grec Nikolaos Karelis, mijlocașul bosniac Tino-Sven Susic, mijlocașul belgian Thomas Buffel (căpitanul echipei) sau atacantul jamaican Leon Bailey.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts