Jos pălăria!



oli1

Olimpia Satu Mare și-a depășit clar condiția în acest sezon. Pornită în vară cu gândul la salvarea de la retrogradare, echipa a terminat anul ca revelația ligii a 2-a, neînvinsă pe teren propriu și pe un excelent loc patru. Iar toate aceste performanțe vin pe fondul unor interminabile probleme financiare și a unor condiții de pregătire precare.

Elevii lui Bogdan Andone au învins sâmbătă pe CS Mioveni după o săptămână agitată. Pornită de la gafa conducerii de a anunța penalități de 25% din salarii după înfrângerea de la Metalul Reșița și continuată de refuzul jucătorilor de joi de a ieși la antrenament. Totuși băieții au tras de ei și au intrat pe teren cu gândul că dacă respectă sarcinile trasate de ”MISTER” vor reuși să câștige.

Meciul nu a fost unul spectaculos. Nici pentru sătmărenii comozi aflați în fața televizorului și nici pentru cei 200 de temerari ce au îndurat în tribune frigul de afară. Kanalos a înscris unicul gol , în minutul 71 după o fază lucrată la antrenamente și la care portarul oaspeților a rămas țintuit pe linia porții.

Mioveniul nu a avut reacție și a fost mai degrabă cu gândul la meciul de cupă cu Steaua decât la punctele de la Satu Mare. Și de aici un Ayza apatic pe teren și cu Pelici parcă resemnat pe bancă.

A fost un meci de uzură în care era clar că fazele fixe vor fi decisive…Olimpia se impune, Kanalos reușește primul gol la seniori și poate revine în atenția loturilor naționale de juniori, iar la final antrenorul Bogdan Andone e aruncat pe brațe de jucătorii săi.

Băieții și-a făcut datoria, antrenorul la fel, de acum să sperăm că se vor găsi soluții de a plăti din restanțe și de a le oferi sărbători liniștite galben-albaștrilor.

Înregistrarea partidei și a conferinței de presă, azi de la ora 20,45 la Nord Vest TV în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă.

Stadion: Olimpia (Satu Mare); Spectatori: 200; Arbitru: Rareş George Vidican (Oradea); Asistenţi: Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara) şi Marius Bălan (Dej).

Olimpia- Anca-Trip – Duruş, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas (cpt.) – R. Rus, Krausz, Sil. Pană, D. Muntean – Faur (Luduşan 84’), Kanaloş (Bura 90+3’)

Rezerve neutilizate: Şuta – Erdei, Feier, Ciul, Cocian

Antrenor: Bogdan Andone

CS MIOVENI- F. Croitoru – Tirică, Vişa, I. Stoica, Ed. Stoica – Boboc, Rădescu – V. Mazilu (M. Vintilă 78’), M. Galan (Biceanu 77’), Ayza (cpt.) – Nilă (M. Staicu 73’)

Rezerve neutilizate: Bg. Preda – Gugu, Bg. Stancu, Ed. Florescu

Antrenor: Alexandru Pelici

Rezultate etapa a 20-a
CS Afumaţi – Luceafărul Oradea 0-0

FC Academica Clinceni a stat.

CS Baloteşti – Chindia Târgovişte 3-2

Unirea Tărlungeni – Dacia Unirea Brăila 0-3 neprezentare

Dunărea Călăraşi – Metalul Reşiţa 3-0

Olimpia Satu Mare – CS Mioveni 1-0

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a stat

Juventus Bucureşti – FC Braşov 2-1

ASU Politehnica Timişoara – CSM Râmnicu Vâlcea 1-1

UTA Bătrâna Doamnă – Foresta Suceava 1-0

Declarații

Pelici, resemnat

„A fost un meci în care spectacolul fotbalistic a fost slăbuț și asta o putem spune din punct de vedere al terenului. Sunt terenuri pe care e greu să încerci să construiești și se joacă mult direct pe vârfuri și pe recuperarea mingii a doua. În foarte puține momente de joc construcția a fost elaborată sau pozițională. Știam că pe un astfel de teren cei care vor marca primii vor avea mari șanse să fie și câștigători, știam că se poate face diferența printr-o faza fixă, o gafă, un luft sau o deviere nefericită și exact asta s-a și întâmplat. Felicit Olimpia pentru victorie”-Alexandru Pelici-antrenor CS Mioveni

Andone continuă doar dacă se plătesc restanțele
”V-am spus că va fi un meci dificil, fotbal puțin, mai mult de interpretarea fazelor, concentrare maximă să nu greșești. Asta nu mai e fotbal, încerci să scoți maximum și să nu faci greșeli. Mă bucur foarte mult pentru băieți că au reușit să marcheze dintr-o fază fixă și meciul a fost dificil așa cum mă așteptam. E o echipă care pierde foarte puțin și primește foarte puține goluri. Suntem bucuroși că nu am primit gol și că am reușit să marcăm din acea fază fixă. Ieri i-am rugat să se antreneze ca să poată să joace azi.”

Întrebat dacă va mai reveni la Satu Mare de la anul, Andone a dat un răspuns cât se poate de sincer. „Dacă autoritățile locale își vor respecta promisiunea pe care au făcut-o voi continua fără nici un fel de problemă. În cazul în care nu o vor face voi pleca 100%. Am venit în vară, am știut pe ce vin, pe problemele care sunt, dar am avut niște promisiuni. Noi nu avem o poartă mobilă, scăriță, gărdulețe, condițiile de pregătire sunt foarte grele pentru băieți și sper ca lucrurile să se rezolve să ne putem continua activitatea să ne putem pregăti pentru sezonul de primăvară care va fi foarte dificil. Sunt adeptul unei pregătiri foarte dificile.”- Bogdan Andone-antrenor Olimpia.

Florin Mureşan





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts