Lupte greco-romane / Cupa Cetate, o nouă ediție de nota cinci stele!

Lupte greco-romane  /  Cupa Cetate, o nouă ediție de nota cinci stele!

Cupa Cetate de la Ardud a adunat și în acest an peste 150 de sportivi la start.

Așa cum ne-au obișnuit cei din Ardud, organizarea a fost una ireproșabilă iar concursul extrem de ridicat ca nivel de participare. Au urcat pe saltele cadeți și juniori de lot național, medaliați la Mondiale și Europene.

N-au lipsit invitații de peste hotare de la cluburi cu care CS Cetate Ardud are o bună colaborare.

”Anul acesta am preferat să mergem pe categorii dedicate juniorilor și cadeților. Chiar dacă numărul participanților a fost mai mic ca și în alți ani ca și valoare putem spune că a fost un concurs de nivel de turneu de circuit european.” a spus antrenorul Tudor Barbul. Iar ca argument am avut categoria 120 kg la juniori unde reprezentantul gazdelor, Lenard Berei, l-a învins pe vicecampionul mondial !!!

Un reportaj de la acest turneu veți putea urmări luni seara în cadrul emisiunii Săptămâna sportivă de la Nord Vest TV.

Iată rezultatele sportivilor sătmăreni: Copii (Under 16): locul 1:Bogdan Silaghi (29 kg), Raul Zarzu (32 kg), Matei Suciu (42 kg), Andrei Barbul (73 kg) locul 3: Trandafir Silaghi (32 kg) Cadeți (Under 18) locul 1: Marius Bulgăr (50 kg), Peter Pek (63 kg) locul 2: Paul Oros (42 kg) locul 3: Marian Zaha (42 kg), Andrei Buzilă (66 kg) Juniori (Under 20) locul 1: Gheorghe Dângă (55 kg), Lenard Berei (120 kg) locul 2: Mădălin Bulgăr (60 kg) locul 3: Sandor Pek (74 kg) locul 5: Cristian Szabo (74 kg).

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te