More


    Seara jucăriilor de pluș!

    =

    csm-oradea-jucarii-plus-bihoreanul

    Baschetbalistele de la CSM Satu Mare vor întâlni campioana Sepsi Sfântu Gheorghe, azi, de la ora 18. Un meci extrem de dificil dacă ţinem cont că şi în acest sezon Sepsi e marea favorită la titlu iar în acest moment CSM-ul nostru se confruntă cu serioase probleme de lot.

    Așa cum au anunțat marți într-o conferință de presă, oficialii de la CSM Satu Mare vor să transforme acest meci cu campioana într-o mică sărbătoare. În care spectatorii să fie principalii actori…Astfel suporterii echipei sunt aşteptaţi la meci cu o jucărie de pluş pe care s-o arunce la începutul jocului pe parchetul sălii… Iar apoi toate pluşurile vor fi donate copiilor de la Centrele de Plasament.

    Astfel de acţiuni sunt întâlnite tot mai des şi în România la meciurile de handbal şi baschet iar la Satu Mare vom avea practic parte de o premieră.

    Se pare că la acţiune vor răspunde şi jucătoarele de la Sfântu Gheorghe care prin vocea căpitanului Annemarie Părău au anunţat că vor aduce la Satu Mare cu ele jucării pentru copii.

    Legat de meciul cu Sepsi, antrenorul Jose Araujo a anunţat că e cu atât mai dificil cu cât echipa noastră pare lovită de ghinion. Accidentările şi problemele se ţin scai de CSM. Baltic e în recuperare după fractura de la degetul mic de la picior, Wittington e incertă, Tavic va juca cu mască iar mai nou şi Adina Pop a trebuit să părăsească antrenamentele din cauza unor probleme grave în familie.

    “Să joci cu Sfântu Gheorghe este o sărbătoare. Vom încerca să dăm maximum la acest meci, deși ne confruntăm cu probleme serioase de lot. Dar nu putem controla accidentările. Acum ne antrenăm în 7-8 jucătoare, dar cu siguranță vom da totul în teren ca să scoatem tot ce putem în acest meci” a spus Araujo conştient că oaspetele de vineri pornesc cu prima şansă.

    Partida va fi arbitrată de Amalia Marchiș, Vlad Potra și Sorin Drugău. Comisar: Radu Vaida.

    Baschetbalistele de la CSM au un program infernal în această lună iar Crăciunul le va prinde pe drum…Echipa joacă la Alexandria pe 23 decembrie la ora 19 iar apoi pe 28 decembrie la Satu Mare va veni CSM Târgovişte. Unde mai punem că pe 4 şi 8 ianuarie se va juca dubla cu Olimpia Braşov în Cupa României…



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img