More


    Înfrângere în primul amical al anului

    =

    csm minaur

    Abia reveniți din cantonamentul de la Izvoare, unde la drept vorbind jucătorii nu s-au prea întâlnit cu mingea, elevii lui Iuliu Varady au susținut ieri primul test amical din 2017.

    CSM Satu Mare a jucat la Trofeul Minaur de la Baia Mare împotriva echipei gazdă . Iar băimărenii susținuți nițel și de fluierași s-au impus într-un final cu 25-24.

    Antrenorul Iuliu Varady a recunoscut că la acest turneu rezultatele contează poate prea puțin mai ales că echipa e încă în perioada acumulărilor fizice și în plus lipsesc și stranierii Lazic, Campar și Trifunovic.

    A fost un joc în care gazdele au beneficiat de șapte aruncări de la șapte metri, în vreme ce CSM-ul abia de două…

    Au marcat pentru CSM: Stan 6, Olah 5, Munea 5, Morar 3, Bejinariu 3, Ungar 1, Suciu 1. Au mai jucat Cioroiu, Pogyină, Mureşan, Mateş, Crăciun, Olar şi Avramescu.

    În următorul meci, programat azi de la ora 13.00, CSM Satu Mare va întâlni pe CSM Oradea. În al doilea joc, de la ora 14.45, Minaur joacă cu Turda. Iar sâmbătă de la 11, CSM Satu Mare va întâlni pe Potaissa Turda.

    Altfel, Trifunovic și Campar au speranțe că vor obține azi viza pentru intrarea în România și vor ajunge luni la Satu Mare. Situația lui Nikola Lazic e ceva mai complicată dar oficialii clubului au speranțe că și sârbul se va întoarce la echipă la începutul lunii viitoare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img