More


    Liga a 5-a va deschide sezonul în fotbalul județean

    =

    sintetic

    Prima ședință a Comitetului Executiv al AJF Satu Mare a avut loc marți dimineață. În noua formulă validată după alegerile din 17 decembrie, membrii comisiei au hotărât care va fi calendarul competițional la nivel de AJF în această primăvară.

    Liga a 5-a va deschide balul pe 12 martie iar oficialii AJF-ului explică de ce se începe atât de devreme în acest eșalon. ”Au rămas de jucat etape încă din toamnă și nu ne permite calendarul să înceiem campionatul în timp util. Nu ne putem lungi prea mult” au declarat cei de la comisie.

    Liga a 4-a de elite va începe în ultimul week-end din martie iar liga a 4-a în primul week-end din aprilie. Cu mențiunea că încă se așteaptă o confirmare de la FRF dacă promovarea în liga a 3-a se va face pe bază de baraj sau campioanele vor intra direct în eșalonul trei.

    Iată și orele la care vor începe meciurile în județ:
    Jocurile din luna martie 2017 se vor disputa de la ora 13:00 respectiv 15:00
    Jocurile din luna aprilie 2017 se vor disputa de la ora 15:00 respectiv 17:00
    Jocurile lunilor mai si iunie 2017 se vor disputa de la orele 16:00 respectiv 18:00
    Punctul doi de pe ordinea de zi a venit cu propunerea ca taxele sa ramana aceleasi ca si pana acum, cu nota presedintelui AJF ca toate sa fie platite in momentul in care se emit la sediul AJF iar datoriile existente sa fie platite esalonat pe durata anului 2017. Propunerea se aproba cu unanimitate de voturi.
    Pentru cursul de antrenori termenul de depunere a dosarelor pentru doritorii care vor sa obtina licenta “C” de antrenor este 1 martie 2017-10 aprilie 2017. Criteriile de inscriere la curs vor fi afisate in timp util pe website-ul FRF-AJF in urmatoarea perioada. Urmatoarea sedinta a Comitetului executiv va fi pe data de 28 februarie 2017, la ora 09:30.
    De remarcat că la sedinta au fost prezenti: Szilagyi Stefan, Dacian Nastai, Vincze Alexandru, Por Constantin, Simon Elek, Sabau Mihai, Pataki Zoltan.

    FRF-ul ajută AJF-urile să construiască o bază sportivă cu teren sintetic
    Președintele AJF-ului, Ștefan Szilagyi a declarat că la întâlnirea președinților de asociații județene cu conducerea FRF ce a avut loc la finalul săptămânii trecute la Brașov s-a discutat și despre posibilitatea de a avea și la Satu Mare un teren sintetic de dimensiuni normale.

    ”Trebuie doar să oferim un teren pe care Federația să construiască această bază sportivă. Un teren sintetic cu vestiare și o mică tribună. Ei vin cu susținerea financiară și apoi terenul prin AJF poate fi folosit de echipele afiliate. Ar fi un lucru nemaipomenit. Sper să găsim împreună cu cei de la Primărie și un teren disponibil” spune Ștefan Szilagyi.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img