More

    Să vină Aradul…

    basc

    CSM Satu Mare a obținut o victorie spectaculoasă sâmbătă seara la Târgu Mureș. Elevele lui Araujo s-au impus cu 91-81 în fața celor de la Sirius după un meci în care am consimțit revenirea cu succes, după accidentare, a sârboaicei Kristina Baltic.

    Jocul a fost echilibrat în primul sfert când pe rând echipele și-au împărțit momentele bune și avantajul pe tabelă. Cu jucătoare imprevizibile și mereu periculoase la aruncările de la distanță. Sirius a dat o replică aprigă și a condus până în minutul 9, 22-20.

    Apoi încet apărarea CSM-ului a început să fie mai eficientă și, punct cu punct , sătmărencele s-au distanțat la 46-29 la pauza mare. În sfertul trei cu Reed, Baltic, Orosz în prim-plan echipa noastră a avut chiar și 20 puncte avantaj doar că o ușoară relaxare în tabăra noastră și o serie de trei aruncări de trei reușite de Sirius a făcut ca până la final să consemnăm o diferență de doar 10 puncte în favoarea noastră.
    Un succes de moral care păstrează CSM-ul pe locul șase înaintea duelului decisiv de vineri cu BC ICIM Arad.

    Din păcate n-au lipsit și emoțiile în tabăra CSM-ului . Morgan Batey a fost lovită puternic în piept la începutul sfertului patru iar americanca a stat la spital mai bine de două ore sub observație. Din fericire Batey și-a revenit și a ajuns cu bine la Satu Mare. Flavia Ferenczi a acuzat și ea probleme medicale și nu a putut evolua…Din fericire sunt și vești bune după deplasarea la Târgu Mureș. După un nou control la genunchi la dr. Răzvan Melinte, la o clinică din Mureș, Wittington a primit undă verde la joc și din această săptămână se va antrena normal. Rămâne ca acum și noua achiziție, Danielle Ballard să se integreze în sistem și cu siguranță că pentru meciurile următoare antrenorul Araujo va avea probleme serioase în a alege doar cinci straniere, din șase, pe care să le utilizeze în meciurile viitoare.

    Sirius: Cherise 25p, Gregory 19, Robinson 13, Laudermill 11, Meszaros 8, Lovasz 5, Radu, Alina Pop. Antrenor: Zakarias Steff.

    CSM: Reed 25p (13 recuperări), Baltic 25 (11 recuperări), Olah 21, Tavic 10, Batey 8, Adina Pop 2, Szmutku, Laza. Antrenor: Jose Araujo.

    Urmează vineri meciul cu BC ICIM Arad din sala LPS de la ora 18. Un joc pe care fetele noastre trebuie să-l câștige pentru a termina sezonul regulat pe locul șase. Cei de la CSM Satu Mare invită de pe acum iubitorii de sport la sală și anunță că pregătesc și câteva surprize. Una dintre ele va veni de la Mani Gyenes, cel mai bun rider din România , recent revenit de la Dakar 2017, care va da ”aruncarea de start”.

    Rezultatele etapei:
    Sirius Tg. Mureş – CSM Satu Mare 81-91

    CSBT Alexandria – “U” Cluj 92-98

    ICIM Arad – CSM Târgovişte 72-69

    Phoenix Galaţi – Poli Iaşi 83-55

    Olimpia Braşov – Sepsi 71-74

    Florin Mureşan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE