Anca Săveanu (CSA Steaua) a câștigat etapa din Circuitul European de floretă cadeţi



Anca Saveanu

Sala de scrimă Alexandru Csipler din Satu Mare a găzduit, sâmbătă, etapa din Circuitul European de floretă cadeţi – Cupa Satu Mare – Memorial „Ecaterina Stahl” la floretă feminin individual, ediția a VIII-a.
La start s-au prezentat 72 de sportive din zece țări: Belarus, Austria, Cehia, Ungaria, Italia, Letonia, Republica Moldova, România, Slovacia și Ucraina.
România a fost reprezentată la concursul de la Satu Mare de 21 de sportive, după cum urmează: Cătălina Apostol (ACS Balestra), Andreea Dincă (ACS Balestra), Paula Radu (ACS Balestra), Alexandra Tănase (ACS Balestra), Karina Vasile (ACS Balestra), Teodora Băloiu (CS Farul Constanța), Raluca Drăghici (CS Farul Constanța), Cristina Anderco (CS Satu Mare), Klaudia Figus (CS Satu Mare), Melissa Korossy (CS Satu Mare), Teodora Șofran (CS Satu Mare), Diana Șuta (CS Satu Mare), Teodora Turdean (CS Satu Mare), Rebeca Cândescu (CSA Steaua), Andreea Gheorghe (CSA Steaua), Daria Panait (CSA Steaua), Anca Săveanu (CSA Steaua), Anne Marie Briciu (CSTA București), Emilia Corbu (CSTA București), Amalia Dumitru (CSTA București), Maria Ungureanu (CSTA București).
Legitimată la CSA Steaua, Anca Săveanu a încheiat concursul pe locul întâi, după ce a dispus în marea finală de Yana Andreyenka (Belarus), scor 15-9. A fost o finală mult mai strânsă decât o arată scorul mai ales că pe la mij-locul întâlnirii Anca s-a accidentat la piciorul drept fiind nevoie de intervenţia medicului.
În semifinale au fost următoarele rezultate: Anca Săveanu – Anna Taranenko (Ucraina) 14-13; Yana Andreyenka (Belarus) – Elena Ferracuti (Italia) 15-10.
Premiul special „Ecaterina Stahl”, pentru cea mai bine clasată sportivă din Satu Mare, a fost primit în 2017 de către Teodora Șofran, poziția a 12-a.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts