More


    Unde şi cum îşi petreceau sătmărenii timpul liber acum două secole

    - Advertisement -

    parc 1
    De-a lungul secolului al XIX-lea, în oraşul Satu Mare, ideea unei planificări urbanistice conştiente, incluzând amenajarea unor locuri publice moderne a început să se impună ca o tendinţă marcantă a procesului lent de embourgeoisement

    Oraşul, construit pe terenul dintre cele două braţe ale Someşului s-a mutat, în urmareglării cursului fluviului din secolul al XVIII-lea, pe malul lui drept. Primul releveu topografic militar austriac din anii 1764–1784 prezintă încă lacurile rămase în albia SomeşuluiMic, precum şi podurile arcuite deasupra albiei. În acea perioadă, oraşul nu începuse încă să se extindă către est. La începutul secolului al XIX-lea însă, în partea de est a albiei, s-a construit strada Árpád (azi bulevardul Vasile Lucaciu), iar la est de aceasta străzile Hunyady (azi Corvinilor), Teleki (azi Avram Iancu) şi Attila (azi bulevardul Brătianu, respectiv Traian), menţionate sub numele de Újváros (Oraşul Nou).

    parc 2

    Concomitent cu realizarea celor dintâi parcuri publice ale oraşelor din Ungaria, pestrada Árpád s-a înfiinţat primul parc public al oraşului Satu Mare: Sétatér (Promenada). Fondatorul lui a fost căpitanul oraşului, Gedeon Kiss,care „a sădit la cele patru colţuri plopii canadieni dăruiţi de bătrânul conte György Károlyi. În 1891, datorită construirii teatrului, a fost mutat în acest loc cercul estival de teatru, fapt care a pecetluit soarta Promenadei. Acoperirea parţială a parcului cu clădiri a distrus vegetaţia, Promenada aşteptându-şi, încă din 1896, „părăsită, în zdrenţe, sluţită şi veşnic goală, pieirea. În vederea revalorificării sale, în incintă se va construi, în 1905, internatul feroviar.

    Printre primele parcuri publice ale oraşului Satu Mare trebuie amintită grădina botanică înfiinţată de canonicul József Pelikán, grădina Pelikán de pe strada Vörösmarty (azi Marsilia). În legătură cu amenajarea şi vegetaţia acesteia nu ne-au rămas nici un fel de informaţii, se ştie doar că grădina deţinea o pepinieră renumită

    Teritoriul aflat la estul străzilor din Oraşul Nounu a putut fi asimilat prea repede de către expansiunea urbană. Acesta fusese folosit drept cărămidărie, iar asanarea terenuluimlăştinos, schimbarea condiţiilor naturale, s-au dovedit a fi o sarcină complexă, lucrările de drenare şi rambleiaj continuând chiar până înanii 1930. Dreptul de folosinţă asupra terenului de la est de strada Teleki, adică a „zonelor gropoase a cărămidăriei de pe lângă crâşma lui János Weisz a fost donat în 1846 de către consiliul orăşenesc celei mai vechi asociaţii a oraşului, societăţii practicanţilor de tir. Anul de înfiinţare 1844, menţionat în monografia oraşului publicată în 1908necesită însă corectare, dat fiind faptul că societatea practicanţilor de tir şi-a sărbătorit în 1896 a cincizecea aniversare de la înfiinţarea sa.

    parc 3

    Terenului dăruit lor, Grădina de Tir (Lövölde-kert), îi corespunde colţul de sud-est a Grădinii Kossuth de mai târziu.Încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea tirul trecea drept un sport popular în rândul citadinilor. Pe lângă exersarea tragerii la ţintă,aşa-numitul Schuss-statt, terenul de tragere constituia locul de desfăşurare a balurilor societăţilor de tir, a diferitelor serbări şi întrecerisportive din întreaga Monarhie. Datorită exerciţiilor de tragere, respectiv datorită terenurilorde întrecere, s-a ivit însă şi nevoia amenajării împrejurimilor clădirii, a înfiinţării unei grădini. În această grădină s-a construit Casa de Tir (Lövőház), precum şi baia cu aburi a oraşului, respectiv un restaurant. Grădinii îi aparţinea şi un mic lac, iar în mijlocul ei se găsea o fântână arteziană „ca semn al bunului gust, ea urmând să fie dotată şi cu nişte bănci.

    Prin anii 1890, popularitatea societăţii de tir se diminuase oarecum, iar la adunările generale anuale începuseră să ia parte din ce în ce mai puţine persoane. „Societatea de tir e cea mai veche dintre toate asociaţiile oraşului nostru, care, deşi în zilele noastre nu mai are menirea să împlinească rolul de lider în viaţa socială, constituie totuşi societatea ce oferă excelente posibilităţi delectării virile, exercitând încă, datorită popularităţii sale, o atracţie considerabilă asupra publicului larg şi meritând pe deplin, din această cauză, să fie înfloritoare din nou prin sprijinul obţinut din partea aceluiaşi public aflăm dintr-un ziar contemporan. Titlul de maestru principal de tir îi aparţinea, de altfel, în acei ani, lui Gedeon Kiss, cel căruia i-a venit pentru prima oară ideea Grădinii Kossuth

    Activitatea societăţii de tir, restrânsă la câţiva membri zeloşi, nu făcea bine nici pentru starea generală a grădinii. Grădina de Tir nu mai primea, începând cu anii 1880, îngrijirea cuvenită, deşi „vorbim despre un loc de petreceri estivale frecventat de un public civilizat. Atenţia meritată nu a putut fi obţinută nici măcar prin eforturile de doi ani a campaniilor de presă: „simţul nostru estetic se revoltă la vederea stării precare a Grădinii de tir. Pe-acolo, unde mai înainte cu un deceniu se întindea o promenadă, locul ei de odinioară este acum marcat de buruienele dese printre care nu se poate trece. La mijlocul lacului, unde se găsea o fântână arteziană, ca semn al bunului gust, stau acum movile de nisip strânse pentru a masca gunoiul, ca şi nişte morminte ale bunului gust care a pierit. În 1895, odată cu găsirea unei noi funcţii, Grădina de Tir renaşte, atragerea publicului realizându-se cu ajutorul înfiinţării a două terenuri de tenis. Cronicarul fidel al oraşului, Vilmos Szabó, publicând sub pseudonimul de Vili Som, a eternizat şi el, în ciclul lui de poeme cu apariţie săptămânală, noile terenuri: „Mai nou sătmărenii la fostul tir s-adună, / Fetele frumoase strângându-se-n cunună. / Eleganţa şi şarmul lor par de nedescris, / Când joacă toate noul joc, cel de lawn tennis.

    parc 4

    Existenţa Grădinii de Tir încetează în anul 1899, în urma hotărârii consiliului orăşenesc de a îndepărta societatea practicanţilor de tir din locul lor cel vechi pentru a pune ordine în Grădina Kossuth.

    Împădurirea zonei dintre Grădina de tir şi gară se leagă tot de numele lui GedeonKiss şi face parte din primul program de împădurire a oraşului, care, la începutul secolului, avansase până într-acolo încât în 1907 „abia dacă se mai găseşte stradă sau piaţă, care să nu fie bordurată de salcâmi, castani, tei sau alte feluri de copaci, ba chiar şi împădurirea drumurilor comune a avansat frumos.

    Încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se manifestase acea exigenţă a orăşenilor de a se plimba, în zilele însorite, pe sub nişte copaci înfrunziţi. Or, în anii 1890 copacii Grădinii Populareputeau îndeplini deja această sarcină: „iată că abia acum, când am dori să ne bucurăm de clipele dimineţii sau ale înserării cu aeru-i parfumat, remarcăm faptul că în oraşul nostru zidit pe un teritoriu relativ vast în comparaţie cu populaţia sa, cât de puţine locuri putem găsi pentru plimbările estivale. Cele două promenade amintite sunt Grădina Populară, respectiv cea de tir. Pe când cea din urmă se afla, în prima jumătate a anilor 1890, într-o stare neîngrijită, prima era criticată datorită împăduririi sale mult prea dense şi a depărtării sale de centru. Frecventarea sa, pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, era destul de rară: „În Grădina populară, sub plopii înfloriţi, / Abia dacă se plimbă vreo doi-trei iubiţi.
    Sursa: Orsolya Szilágyi-Satu Mare –Studii şi Comunicări, nr. XXII –XXIV, 2005 -2007.Grădina Kossuth (Romei): înfiinţare şi istoric



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img